Un alt român care a participat la jaful din Lanciano a fost prins. În momentul arestării a început să râdă

- Conținut sponsorizat -

Marius Adrian Martin, în vârstă de 34 ani, a fost singurul român care a reuşit să fugă din Italia, după cruzimile comise la Lanciano, asupra unei perechi de soți italieni. Poliţiştii l-au localizat şi prins pe strada Unirii din Craiova. Martin, împreună cu alți români, au intrat în casa a doi pensionari italieni pe care i-au bătut la sânge și mutilat cu scopul de a-i jefui.

„În cursul acestei zile (9 octombrie – n.r.), poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Secţiei 2 Poliţie Craiova au localizat şi prins, în Craiova, un bărbat de 34 de ani, din localitate, faţă de care autorităţile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru infracţiunea de tâlhărie săvârşită prin cruzimi.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a dispus reţinerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj.

Activităţile s-au desfăşurat în cooperare cu reprezentanţi ai Poliţiei Italiene şi Biroului Ataşatului de Afaceri Interne din Italia”, se arată într-un comunicat remis presei.

Pensionarii italeini din Lanciano, masacrați de infractorii români. Femeii, i-au tăiat lobul urechii drepte pentru a le spune unde se află seiful

 

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În momentul arestării, craioveanul părea foarte relaxat, ba chiar a și început să râdă, scrie Adevărul.

Marius Adrian Martin, în vârstă de 34 ani, a fost singurul român care a reuşit să fugă din Italia, după cruzimile comise la Lanciano, asupra unei perechi de soți italieni. Foto: Adevărul

Șase tineri români au sechestrat şi torturat ore în şir doi pensionari italieni, alături de Marius Adrian Martin, în cătușe mai sunt: Alexandru Bogdan Colțeanu, Constantin Aurel Turlica, Ion Cosmin Turlica, Aurel Ruset și o altă persoană al cărui nume nu a fost făcut public. Românii erau convinşi că bătrânii, ambii în vârstă de 69 ani, ascund o avere în casă. Au mutilat-o pe proprietară, pentru a afla unde este ascuns seiful. Infractorii ar fi avut informaţii că medicii deţin mulţi bani şi au intrat în casa lor pe fereastră, însă, în cele din urmă, au fugit cu suma de 3.400 de euro.

- Mai multe după publicitate -