Alertă în Italia după ce s-au găsit viermi în ouă de ciocolată de Paște. Descoperirea a fost făcute de niște elevi

Ouă de Paște în care au fost găsiți viermi au dus la închiderea unei fabrici de dulciuri din provincia Avellino, în Italia.

Măsura a fost luată de autoritatea sanitară locală după sesizările făcute în urma unei excursii școlare în Irpinia, informează TGcom24.

Cazul a fost semnalat de părinți și de conducerea unor școli, după ce elevi din Napoli aflați în vizită au cumpărat ouă de ciocolată, iar în mai multe produse au fost descoperiți viermi sau larve. În urma reclamației, personalul Departamentului de Prevenție a intervenit împreună cu carabinierii.

102315501-e3a2d49d-08d4-4309-bf4a-48e21256a324

Controlul făcut în unitatea din Valle Caudina a dus la suspendarea activității, pe fondul unor încălcări grave ale normelor igienico-sanitare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În timpul verificărilor, inspectorii au găsit și alimente fără trasabilitate, care au fost puse sub sechestru.

Produsele din același lot cu ouăle reclamate au fost, de asemenea, ridicate și trimise la Institutul Zooprofilactic al Mezzogiorno din Portici, în provincia Napoli, pentru analize. Deputatul Francesco Emilio Borrelli a publicat pe Facebook fotografii cu ouăle de Paște vizate de reclamații.