Momente de panică pentru locuitorii din via Milano, Canicattì, din provincia Agrigento, în urma unui incendiu care a provocat o explozie în dimineața zilei de 7 decembrie, 2016, în jurul orei 11:30.
Locuința unei familii de români de pe acea stradă a fost complet distrusă de un incendiu pornit de la o sobă pe gaz, pe care membrii familiei au uitat să o oprească, când au ieșit din locuință în acea dimineață. Alama a fost dată de vecini care au văzut ieșind fum din casă și care au chemat pompierii la fața locului, aceștia din urmă evacuând familiile din casele vecine și blocând accesul pe acea stradă, în timp ce încercau să scoată din casa în flăcări cele trei butelii care aparțineau familiei de români.
Din păcate, pompierii au reușit să scoată doar două din cele trei butelii, cea de-a treia explodând și provocând pagube mari atât locuinței conaționalilor noștri cât și câtorva locuințe vecine și o mașină parcată în apropiere.
Din locuința familiei de români, care din primele relatări pare a fi compusă de o mamă și 3 copii, nu a mai rămas nimic de salvat, flăcările distrugând toată mobila și făcând să se prăbușească tavanul, scriu ziarele locale din Canicattì.
În final, vă invităm să citiți câteva sfaturi utile de la pompieri despre cum trebuie folosite buteliile și vă rugăm să aveți multă grijă în astfel de cazuri.
Cum să foloseşti corect butelia. Sfaturi de la Pompieri.
Explozia unei butelii de aragaz poate avea, deseori, urmări catastrofale. În afara distrugerii de bunuri, în explozie mor oameni care fie manevrează greşit butelia, fie au ghinionul de a se afla în preajma acestora. Având în vedere impactul şi amploarea unor astfel de tragedii provocate de folosirea necorespunzătoare a buteliilor de către cetăţeni, pompierii fac câteva recomandări şi oferă sfaturi utile pentru folosirea corectă a acestora:
– Nu utilizaţi buteliile fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin întreprinderii distribuitoare; – Nu utilizaţi buteliile în altă poziţie decât în cea verticală;
– Nu încălziţi buteliile cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din acestea;
– Nu amplasaţi buteliile lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare;
– Nu spălaţi buteliile în lichide corozive (sodă, leşie etc).
ESTE STRICT INTERZIS A EFECTUA VERIFICAREA ETANŞEITĂŢII CU FLACĂRĂ DESCHISĂ, ACEASTA PUTÂND CONDUCE LA ACCIDENTE GRAVE!
– La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun.
– În cazul livrării buteliei la domiciliul consumatorului, montarea ei şi verificarea etanşeităţii se vor executa de către personalul persoanei juridice distribuitoare.
– Recomandăm cetăţenilor să nu apeleze la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL, întrucât acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanşeităţii! Supuse periodic suprapresiunilor determinate de umplerea repetată, buteliile se deformează şi se poate provoca apariţia unor pori în zona sudurilor, prin care poate ieşi gazul, generând astfel acumulări de gaz, cu mare pericol de explozie!
– În timpul verificării etanşeităţii, se vor controla locul de îmbinare a robinetului buteliei cu butelia; locul de ieşire a tijei rozetei din corpul robinetului; ambele feţe ale piuliţei olandeze a regulatorului de presiune; locul de îmbinare a racordurilor de intrare şi de ieşire cu corpul regulatorului de presiune; corpul regulatorului de presiune; capetele furtunului şi furtunul, pe toată suprafaţa lui; locul de îmbinare a portfurtunului aparatului de utilizare cu aparatul; toate îmbinările conductelor şi robinetele aparatului de utilizare. Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul buteliei şi robinetele aparatului de utilizare sunt închise!
– În cazul când s-au uitat deschise robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare şi gazul s-a scurs în încăpere, se vor lua imediat următoarele măsuri: se închid robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare, se deschid uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute; nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma şi nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii.
– În cazul în care toate robinetele sunt închise, dar se simte totuşi mirosul caracteristic al gazului, se vor lua măsurile de mai sus şi se va anunţa întreprinderea distribuitoare.
– Înainte de aprinderea focului, dacă în încăpere nu se simte miros de G.P.L., se iniţiază flacăra, apoi se deschide robinetul aparatului de utilizare.
– După utilizare, se închide mai întâi robinetul buteliei şi numai după stingerea flăcării arzătoarelor se închid robinetele aparatului de utilizare.
– Pentru siguranţa dumneavoastră, a familiei şi a comunităţii în care trăiţi, respectaţi instrucţiunile de utilizare a buteliilor!“
Ca sa putem schimba butelia de la aragaz, intai ne asiguram ca sunt oprite robinetele de gaz ( butelie si aragaz ) .
Cele necesare:
– butelie ( cu garnitura noua )
– cheie de 27
1. Luam cheia de 27 si destrangem piulita de la furtunul de gaz dupa cum este afisat in imagine
2. Inlocuim garnitura de la capatul furtunului de gaz cu una noua ( IMPORTANT!!! )
3. Strangem piulita de la furtunul de gaz cu ajutorul cheii de 27 (ne asiguram ca este stransa foarte bine). Dam drumul la robinetul de la butelie si suntem gata.
IMPORTANT!!!: Dupa ce am montat butelia si am deschis robinetul de la gaz, ne asiguram ca totul este etans si nu sunt scapari de gaze.
a. mirosim sa observam daca simtim miros de gaz in zona piulitei si a furtunului.
b. punem detergent de vase lichid sau sapun lichid in jurul piulitei (si pe o parte si pe cealalta) si a capatului de la furtun sa vedem daca apar mici bule, daca apar bule in jurul piulitei, strangem mai tare piulita sau schimbam garnitura si pe urma verificam din nou. Daca apar bule la capatul furtunului, stangem mai tare colierul si verificam din nou.
c. Este recomandat ca atunci cand nu folosim aragazul/cuptorul sau cand plecam de acasa sa oprim robinetul de gaz de la butelie si nu doar aragazul/cuptorul.
Sursa: Cumseface?eu