Obligativitatea deținerii Certificatului Verde Covid-19 (Green Pass) începând cu 15 octombrie pentru toți lucrătorii, va îngreuna mult recrutarea de muncitori agricoli în Italia, deoarece majoritatea celor care lucrează în acest sector sunt de origine străină și nu sunt vaccinați.
„Obișnuiam să mă bazez pe o echipă de români care să mă ajute cu lucrările la vie, între lunile noiembrie și aprilie. În acest an, însă, niciunul dintre ei nu este vaccinat”, a declarat Pierangelo Boatti, proprietarul cramei Monsupello Eredi, din provincia Pavia, într-un interviu pentru publicația La Verità.
Începând cu 15 octombrie și până la 31 decembrie 2021, persoanele care lucrează în sectorul de stat sau privat, indiferent de forma de activitate desfășurată, sunt obligate să dețină și să prezinte certificatul verde (Green Pass) în momentul intrării la locul de muncă.
„Sectorul agricol se va bloca”, este de părere Pierangelo Boatti. „În acest sector, odată cu declanșarea pandemiei am dus lipsă de mână de lucru și de la mijlocul lunii octombrie situația va fi și mai gravă. (…) 8 din 10 lucrători sunt străini, reticenți în vaccinarea împotriva Covid și chiar mai reticenți în acceptarea obligației unui permis verde. Multe companii agricole vor risca să fie scoase în afara legii sau să nu poată recolta strugurii, fructele și legumele, să producă vin, să crească animale, să lucreze câmpurile, cu o consecință incalculabilă în lanțul alimentar”.
Boatti a evidențiat absurditatea unei măsuri care afectează recoltarea, o activitate în care „muncitorii își petrec ziua în aer liber și la distanțe mari unul de altul. Impunerea obligației permisului verde în mediile de lucru în care se practică agricultura nu are sens și începând de săptămâna viitoare lanțul de producție alimentară s-ar putea să nu mai funcționeze.”
Se pare că muncitorii agricoli cei mai reticenți în vaccinare ar fi românii.
„Obișnuiam să mă bazez pe o echipă de români care să mă ajute cu tăierea viei, care are loc între noiembrie și aprilie”, a mai adăugat agricultorul italian. „În acest an, însă, niciunul dintre ei nu este vaccinat și a trebuit să mă adresez cooperativei de muncitori sezonieri ca să-mi găsească muncitori albanezi sau macedonieni, care sunt toți vaccinați.”