Pasagerii din regiunea Moldovei vor avea din nou acces la mai multe destinații europene, după ce Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău a anunțat reluarea curselor operate de compania Aeroitalia, începând cu data de 1 aprilie 2025, se arată pe site-ul de știri locale Bacau.net.
Prin intermediul hub-ului din Roma, călătorii vor putea ajunge cu o singură escală în nouă orașe din Europa: Cagliari, Comiso, Catania, Milano Malpensa, Olbia, Palermo și Lamezia Terme din Italia, precum și în Brno (Cehia) și Lublin (Polonia).
Oficialii aeroportului susțin că reluarea acestor zboruri contribuie la diversificarea opțiunilor de călătorie pentru locuitorii din Bacău și din județele învecinate, facilitând accesul către destinații importante de pe continent.
Biletele pentru aceste curse sunt deja disponibile pentru rezervare pe site-ul oficial al companiei aeriene.