Adolescenții italieni sunt cei mai nefericiți adolescenți din țările occidentale potrivit unui raport al UNICEF publicat în această lună. Unul din trei suferă de tulburări psihologice manifestate mai mult de o dată pe săptămână. Documentul, este o fotografie asupra vieții tinerilor din cele mai bogate țări ale lumii, informează lastampa.it
Potrivit raportului, în fiecare săptămână în Italia 36,5% dintre adolescenții între 11 și 15 de ani au declarat că au moralul scăzut, fiind iritabili și nervoși, și au,de asemenea, probleme cu somnul. Italia este urmată în clasifica raportului doar de Bulgaria și Malta. Germania este țara în care tinerii spun că sunt cei mai fericiți, cu doar 15% de tulburări psihice într-o săptămână obișnuită.
Pe de altă parte, Italia are una dintre cele mai mici rate de sinucidere din lumea occidentală, cu 1,9 cazuri la suta de mii în rândul adolescenților la intervalul de vârstă cuprins între 15 și 19 ani.
Raportul a fost elaborat de Hbsc, o instituție elvețiană, care la fiecare patru ani, ridică o serie de întrebări adresate adolescenților pentru a determina sănătatea lor mintală.
În Occident, unul din patru adolescenți au recunoscut că suferă de anumite tulburări psihologice. Cifra este în creștere în majoritatea țărilor, comparativ cu 2010. Cu toate acestea, unele țări bogate nu fac parte din studiu, cum ar fi Statele Unite, Australia, și Turcia.
Raportul descrie și un declin general a nivelului de trai al tinerilor în țările europene: douăzeci la sută dintre copiii din Europa trăiesc în sărăcie relativă, iar unul din opt suferă din cauza insecurității alimentare. Raportul ia în considerare aspecte cum ar fi: sistemul de educație, creșterea economică, asistența sanitară, asistența juridică.
Norvegia este țara care are cel mai ridicat nivel de trai al tinerilor din cele 41 de țări studiate, urmată de Germania și Danemarca. În ultimele poziții, printre țările unde tinerii sunt cei mai defavorizați, sunt România, Bulgaria și Chile. Italia este sub medie, între Canada și Polonia.
Opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de „sărăcie severă”, cu mai puțin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF, care a mai identificat, ca probleme ale copiilor și adolescenților români excluziunea socială și cele din domeniul educației, sănătății și al ocupării forței de muncă.
Din totalul minorilor care dispun de mai puțin de 15 lei pe zi, 35% aparțin etniei rrome, au mai precizat, reprezentanții UNICEF.