Radu Manole, un tânăr de naționalitate română în vârstă de 15 ani, este un nume aproape necunoscut în România. În schimb, dacă este pronunțat în Mexic, Argentina sau în alte țări latino-americane, ochii tuturor se vor deschide larg de admirație pentru celebrul, pentru ei, campion de dans salsa.
„Această cupă cred că este de la primul Campionat Mondial. Când am câștigat-o am fost cel mai cunoscut. Pot să spun că a fost prima mea ieșire din țară, și a contat cel mai mult”, povestește Radu despre cucerirea primului său trofeu, într-un videoclip al cotidianului german Deutsche Welle.
Drumul tânărului român în lumea dansului a început de la o vârsta fragedă, la numai șase ani. Acum, la 15 ani, Radu este multiplu campion mondial la salsa juniori. Din momentul în care a început să participe la concursuri, nu a fost competiție de la care să nu se întoarcă victorios.
Dana Manole, mama campionului își amintește: „El era foarte activ. A fost și diagnosticat cu o hiperactivitate. Și atunci căutam tot felul de modalități de a-l obosi puțin”.
În consecință, Dana a ajuns cu Radu într-o sală de dans, după multe alte încercări de a-i consuma energia. A fost dragoste la prima vedere și acum, după aproape 10 ani, putem spune că nu Radu era făcut pentru salsa, ci se pare că salsa a fost făcută pentru el.
„Peste tot unde mergeam cu el la concursuri, la festivaluri de dans, toată lumea venea și ne spunea că acest copil are ceva, aude altfel muzica”, spune mama lui Radu.
„E simplu. Este Radu”, explică situația Cătălin, unul din cei doi antrenori ai lui Radu, în timp ce Andreea, celălalt antrenor, râde cu subînțeles. Andreea și Cătălin îl antrenează de câțiva ani pe Radu. Ei se ocupă atât de coregrafie, cât și de partea tehnică a dansului. Deopotrivă, ei spun că a lucra cu Radu este o adevărată plăcere.
„El dansează de când a început să meargă. Pe Radu dacă-l lași, în ziua de azi el vine după șase ore de dans și-mi zice: mami mai dansez jumătate de oră și după aceea mă culc”.
Cum a ajuns Radu să danseze salsa, a fost o întâmplare fericită. Se poate spune că a fost acel moment unic din viața unui om când destinul îi bate la ușă.
„Am fost la primele cursuri de dans și erau salsa și nu am mai încercat altceva. Având în vedere că mi-a plăcut încă de prima dată, am rămas aici” mărturisește fericit Radu.
Salsa înseamnă pentru el plăcere și pasiune. Radu face parte din categoria oamenilor dedicați, pentru care munca în exces devine un stil de viață.
„Salsa este în schimbare și tot timpul înveți ceva și tot timpul ai ceva la care să muncești să te gândești. Și este în continuă dezvoltare”, susține Andreea, antrenoarea lui Radu.
Dacă îl întâlnești pe Radu pe stradă, vezi un copil blând și cuminte, cu ochii mari, visători. Dar în momentul în care intră în sala de dans, el se transformă complet. Ai impresia că în fața ta este un om matur, stăpân pe el, care știe precis ce vrea și ce trebuie să facă.
„Când creezi ceva, ai așa, te simți bine și, în plus că mereu e ceva de învățat, niciodată nu poți să zici că, ah, gata, niciodată”, precizează Radu.
„În momentul în care începem să facem coregrafia e clar. Prima dată se lucrează scheletul, tehnica și ulterior detaliile estetice”, explică antrenorul Cătălin.
Rezultatul antrenamentelor este evident. De patru ori campion mondial, cu titluri câștigate pe cele mai mari și importante scene ale lumii, în fața celor mai talentați tineri dansatori de salsa și sub ochii celor mai intransigenți arbitri.
„Trebuie să ai o anumită conexiune cu publicul. Dacă te izolezi, publicul nu simte ceea ce transmiți. Trebuie să dansezi și coregrafia aceea, de la cap la coadă, trebuie să transmită publicului un feeling, un ‘vibe’ de bucurie. Sau dacă melodia e mai tristă prin ce spune melodia trebuie să dai un ‘vibe’ mai trist. Să fie mai singuratic, așa” spune Radu.
Ascultându-l pe Radu, totul pare ușor și simplu. Dar în spatele succesului său se ascund însă multe eforturi și sacrificii.
„Financiar, probabil că de aceea nici nu ajung mulți copii la nivelul ăsta pentru că este foarte greu de susținut. Costume, pregătire. Plecat cu el peste tot. Radu vrea aici și el tot ce face, face pentru țara lui până la urmă. Doar că până acum nu am primit nimic, de nicăieri”, mărturisește mama campionului.
Era de așteptat ca un talent precum Radu să beneficieze de o susținere din partea țării pe care el o reprezintă în toate concursurile la care a luat parte. Din păcate, nu este cazul. Această povară este preluată în întregime de către părinții care încearcă să-l ferească de realitatea tristă a lumii înconjurătoare și să îl lase să viseze mai departe.
„Dacă nu ai emoții, pentru mine e ceva foarte rău dacă nu am emoții. Atunci când am emoții știu că urc pe scenă și mă țin să le convertesc cumva să le transmit, să-i transmit publicului ceva ce simt”, își dezvăluie Radu priza sa la public.
Radu își vede viitorul doar pe scenă, acolo unde leagă un pas de dans de următorul.
Orice părinte și-ar dori un copil ca Radu, iar Dana recunoaște: „Pentru noi, ca și părinți, să vezi că el e cunoscut peste tot, e ceva extraordinar.”
Radu este o adevărată stea, care strălucește pretutindeni. Un copil talentat care este apreciat peste tot în lume, mai puțin acasă, în România.