Un român în vârstă de 47 de ani și-a pierdut viața în dimineața zilei de 19 iunie, într-un tragic accident petrecut la Fiorenzuola, provincia Piacenza, de-a lungul șoselei care leagă orașul cu localitatea Cortemaggiore, la intersecția pentru autostrada A1. Bărbatul conducea o motocicletă BMW R 1150 când, din motive încă de clarificat, s-a izbit în spatele unui autoturism. Impactul puternic nu i-a lăsat nicio șansă de supraviețuire.
Conform publicației Il Piacenza, un autoturism marca Audi, cu un cuplu la bord, pleca dintr-o zonă de refugiu de pe marginea șoselei și făcea o manevră de întoarcere spre Cortemaggiore, când a fost lovit în spate de motocicleta conaționalului nostru. Impactul a fost extrem de violent, motociclistul a fost aruncat la pământ și a fost evitat de o mașină care se deplasa din partea opusă. Starea lui s-a prezentat imediat ca fiind una deosebit de gravă.
Personalul sanitar de la 118 nu i-a mai putut salva viața, încercările de resuscitare au fost în zadar. La locul accidentului au mai fost prezenți carabinierii, Poliția Locală și Asistența Publică Valdarda.
Viabilitatea a fost întreruptă timp de cel puțin două ore pentru a permite verificările necesare în astfel de cazuri și preluarea trupului neînsuflețit al bărbatului român. Un pasager din mașina lovită de motocicletă a fost ușor rănit, el a fost transportat la spitalul din Piacenza pentru investigații medicale.