Accident mortal în Italia, un șofer român și-a pierdut viața în timp ce a coborât din mașină pe autostradă

- Conținut sponsorizat -

Accident mortal sâmbătă seara, 19 februarie, pe autostrada A4, coliziunea a avut loc chiar înainte de miezul nopții în tronsonul dintre Bergamo și Seriate, unde un cetățean român în vârstă de 49 de ani și-a pierdut viața.

Potrivit celor reconstruite de polițiștii rutieri, în jurul orei 23:30 bărbatul român, pe nume Constantin Cazacu, era la volanul mașinii și se deplasa împreună cu partenera sa spre Veneția când, după ce a trecut de cabina de taxare din Bergamo, s-a ciocnit cu un obstacol provocând avarii vehiculului.

Îngrijorat de ceea ce s-a întâmplat, a continuat să se deplaseze pe autostradă pentru câteva minute, apoi s-a oprit pentru a verifica dacă automobilul a suferit avarii grave. În acel moment, o altă mașină l-a lovit în plin. Au mai fost implicate alte două autoturisme, relatează Valeriana News.

La fața locului au intervenit trei ambulanțe și o mașină medicală, precum și patrulele poliției rutiere din Seriate.

Odată reconstituită dinamica accidentului, trupul șoferului român a fost dus la camera mortuară a cimitirului din Bergamo și pus la dispoziția familiei pentru organizarea funeraliilor. Cele patru mașini implicate au fost sechestrate.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI