Ion Iliescu, primul președinte al României post-decembriste, a murit marți, la vârsta de 95 de ani, după aproape două luni petrecute în spital, a anunțat Guvernul României.
Premierul Ilie Bolojan a transmis un prim mesaj, după ce Guvernul a anunțat oficial decesul lui Ion Iliescu. Prim-ministrul subliniază că fostul președinte intră de acum în istorie și „la dreapta analiză a acesteia”.
„A încetat astăzi din viață Ion Iliescu, fost președinte al României și lider politic în perioada de după 1989. A deținut funcția de șef al statului timp de două mandate și a condus principalul partid de stânga al acelor ani.”
Ion Iliescu a fost una dintre cele mai controversate și influente figuri politice ale României post-decembriste. De la fost lider comunist la președinte al unei Românii aflate în plină transformare, Iliescu a avut un rol esențial în modelarea destinului țării după căderea regimului Ceaușescu.
Tinerețea și formarea politică
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, într-o familie cu puternice convingeri comuniste. Tatăl său, Alexandru Iliescu, a fost un militant comunist care a murit în închisoare în timpul regelui Carol al II-lea. Această influență timpurie i-a deschis calea către structurile Partidului Comunist Român (PCR), în care a intrat de tânăr.
Iliescu a urmat Politehnica din București, iar ulterior a beneficiat de o bursă pentru a studia în URSS, la Institutul Energetic din Moscova, în anii ’50. Acolo a fost influențat de modelul sovietic și a intrat în contact cu liderii tineri ai mișcării comuniste internaționale.
Cariera în timpul regimului comunist
După revenirea în țară, Ion Iliescu a urcat în ierarhia PCR, ocupând funcții importante în aparatul de partid, inclusiv în Uniunea Tineretului Comunist (UTC).
A fost un apropiat al lui Nicolae Ceaușescu în anii ’60, dar în anii următori a intrat în dizgrație, fiind considerat prea independent și cu viziuni prea liberale pentru gustul liderului suprem. A fost „exilat” în poziții secundare, precum director al Editurii Tehnice sau secretar de partid în județe ca Iași și Timiș.
Rolul în Revoluția Română din 1989
Ion Iliescu a reapărut în prim-planul politic național în decembrie 1989, în contextul revoltei populare care a dus la prăbușirea regimului Ceaușescu. După fuga dictatorului pe 22 decembrie, Iliescu a apărut la televiziune anunțând constituirea Frontului Salvării Naționale (FSN), o nouă structură care prelua conducerea țării.
Mulți români l-au perceput ca pe o alternativă credibilă la vechiul regim, fiind o figură calmă, articulată și prezentată drept reformistă. Totuși, faptul că majoritatea membrilor FSN proveneau din structurile PCR a stârnit suspiciuni încă de la început.
Iliescu a preluat de facto conducerea statului în zilele haotice ale Revoluției. A fost acuzat că a gestionat manipulativ informațiile despre așa-numiții „teroriști”, contribuind la violențele care au făcut mii de victime după 22 decembrie, deși regimul Ceaușescu era deja căzut.
Președintele tranziției
În mai 1990, Iliescu a câștigat primul scrutin prezidențial post-revoluționar cu un scor covârșitor, peste 85% din voturi. Mandatul său a fost marcat de frământări sociale, mineriade și o tranziție anevoioasă către economia de piață. Deși a susținut pluralismul politic, modul în care a permis intervenția minerilor în București pentru a „restabili ordinea” a adus grave atingeri democrației incipiente.
A mai fost ales președinte în 1992 și în 2000, având trei mandate în total, timp în care România a evoluat de la o economie centralizată la una de piață și a făcut pași importanți spre integrarea euro-atlantică.
Controverse și moștenire
Ion Iliescu rămâne o figură controverasată. Admiratorii îl văd ca pe omul care a asigurat o tranziție relativ pașnică de la dictatură la democrație. Criticii îl acuză că a preluat Revoluția pentru a o deturna într-o reformare a vechiului regim și că a întârziat reformele reale.
După 2004, când s-a retras din viața politică activă, Iliescu a continuat să fie implicat ocazional în activitatea Partidului Social Democrat (PSD), al cărui mentor fondator a fost.
A fost cercetat în mai multe dosare privind crimele din Revoluție și Mineriade, însă procesele s-au întins pe ani de zile și au fost marcate de tergiversări și nefinalizări.
Așadar, Ion Iliescu a jucat un rol central în perioada de început a democrației românești. Cu o biografie strâns legată de istoria PCR și o influență majoră asupra structurării noilor instituții ale statului, el rămâne un personaj istoric care provoacă atât recunoștință, cât și contestare. Pentru mulți români, numele său este sinonim cu începutul unei epoci noi, dar și cu umbrele lăsate asupra ei.