Badante și menajere în Italia: modalități de recuperare a drepturilor bănești la sfârșitul unui raport de muncă

Badante și menajere în Italia, modalități de recuperare a drepturilor bănești la sfârșitul unui raport de muncă

În sectorul casnic din Italia, munca „la negru”, fără un contract legal încheiat între angajator și lucrător, este larg răspândită, în ciuda ultimelor intervenții de reglementare care au produs măsuri și instrumente utile pentru descoperirea ilegalităților și regularizarea lucrătorilor.

Conform publicației din Italia Pensioni e Fisco, la fiecare trei lucrătoare care lucrează pentru familiile italiene, două sunt la negru.

Munca fără un contract încheiat între angajator și lucrător este periculoasă și ilegală și este adesea obiectul unor dispute dintre cei doi, mai ales la sfârșitul raportului de muncă.

Îngrijitoarea, bona sau menajera poate cere familiei, atunci când pleacă de la locul de muncă respectiv, drepturile bănești prevăzute de lege, care nu i s-au acordat pe perioada cât a lucrat ilegal.

Pe lângă drepturile plătite lucrătoarei, angajatorul poate fi obligat să plătească penalități statului italian legate de ilegalitatea muncii.

Lucrătorul la negru are timp 5 ani de la sfârșitul raportului de muncă să îl dea în judecată pe fostul angajator, cu scopul de a-și recupera drepturile bănești care i se cuveneau dacă i s-ar fi încheiat un contract legal de muncă.

De cele mai multe ori nu se ajunge în fața unui judecător, este suficient ca lucrătoarea să apeleze la serviciile unui avocat, ale unui sindicat sau birou Patronat, care contactează fostul angajator aducându-i la cunoștință intențiile îngrijitoarei (menajere).

Angajatorul cade la o înțelegere cu fosta lucrătoare, fără să-și asume riscul de a apărea în fața unei instanțe de judecată fiind astfel obligat să plătească amenzi și penalități statului, pe lângă banii cuveniți lucrătoarei.

Ce poate cere o lucrătoare din domeniul casnic (menajeră, îngrijitoare, bonă, etc.) care a lucrat la negru:

• plata salariului, până în ultima zi de lucru, în caz că nu a primit-o;
• diferența dintre remunerația plătită și cea prevăzută de CCNL;
• poate solicita să-i fie plătite retroactiv contribuțiile de asigurări sociale pe care fostul angajator nu le-a plătit la stat;
• plata orelor suplimentare, a concediilor, a celui de-al 13-lea salariu, a lichidării (TFR), a zilelor de sărbătoare pe care le-a lucrat, etc.

Dacă lucrătoarea la negru se accidentează la locul de muncă îl poate da în judecată pe angajator, care nu a plătit taxele la INAIL (Institutul Național de Asigurări Împotriva Accidentelor de Muncă).

În acest caz, angajatorul va fi obligat să-i plătească el lucrătoarei ceea ce ar fi trebuit să primească de la INAIL.

Procedurile pentru denunțarea muncii la negru sunt simple și nu au repercusiuni asupra celor care fac acest lucru

Pe lângă denunțul făcut cu ajutorul unui avocat, sindicat sau birou Patronat, lucrătorii români din Italia pot solicita o intervenție și din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă competent pentru regiunea în care au lucrat, prin completarea unei cereri disponibile și în limba română, urmare a demersurilor Ambasadei României în Italia.

O badantă din Italia a cerut 100.000 de euro de la copiii bătrânei asistate, ca plată pentru orele suplimentare lucrate

O îngrijitoare care a lucrat 10 ani pentru o bătrână din Trento, oraș din regiunea Trentino-Alto Adige, cere familiei 100.000 de euro pentru orele suplimentare pe care le-a lucrat și nu i-au fost plătite pe perioada raportului de muncă, relatează publicația Il Dolomiti.

Când rudele au decis să o ducă pe pensionară la un cămin de bătrâni, îngrijitoarea le-a prezentat „nota de plată”.

Ea le-a cerut recunoașterea unui număr de ore care nu-i fuseseră încă plătite. Ore suplimentare de asistență, precum și muncă pe timp de noapte sau în zile în care ar fi trebuit să fie liberă.

Bătrâna a fost dusă practic la un azil (RSA – Residenze Sanitarie Assistenziali), din cauza înrăutățirii stării sale de sănătate

Badanta respectivă o îngrijise zi și noapte, locuind împreună cu ea. La un moment dat, din nefericire, condițiile bătrânei s-au dovedit a fi incompatibile cu posibilitatea de a locui la domiciliu și de aceea copiii au decis să o transfere într-un azil de bătrâni.

O schimbare în urma căreia îngrijitoarea și-a pierdut locul de muncă. De aici și decizia de a cere recunoașterea unui număr mare de ore care nu i-au fost plătite.

Badanta a cerut apoi să-i fie plătite orele suplimentare lucrate, zilele de odihnă în care i s-a cerut să rămână în casă, precum și nopțile în care a fost solicitată de bătrână în decursul celor 10 ani de serviciu.

Totul a fost calculat pentru un total de 100.000 de euro.

Pe de altă parte, însă, membrii familiei susțin că pensionara a fost întotdeauna pe picioarele sale și, prin urmare, consideră excesiv numărul de ore de asistență prezentate.

Badanta a apelat la ajutorul unui avocat și situația urmează să fie rezolvată în fața instanței de judecată.

Prezentăm mai jos situațiile în care o badantă din Italia își poate da în judecată angajatorii:

• când nu este angajată în mod legal, cu contract de muncă sau când nivelul de încadrare nu corespunde cu activitatea reală prestată de lucrătoare. Îngrijitoarea are la dispoziție o perioadă de 5 ani, de la încheierea raportului de muncă, în care își poate denunța angajatorul;
• badanta își mai poate denunța angajatorul pentru neplata salariului în conformitate cu contractul;
• pentru nerespectarea orarului de odihnă și a zilelor libere de sărbători;
• pentru refuzul angajatorului și nerecunoașterea de către acesta a permiselor, concediului de boală sau a celui în caz de accidente la locul de muncă;
• pentru obligația de a lucra mai multe ore decât cele stabilite prin contract, fără plata orelor suplimentare;
• pentru abuz și violență;
• pentru concediere fără preaviz;
• pentru neplata lichidării (TFR), a orelor suplimentare lucrate, a concediului de odihnă sau al celui de-al 13-lea salariu (tredicesima).

În aceste cazuri, îngrijitoarea trebuie să contacteze sindicatul (inclusiv prin intermediul unui birou Patronat) care, la rândul său, pe baza dovezilor prezentate ia legătura cu angajatorul pentru încercarea de conciliere. De asemenea, se poate adresa în mod direct și unui avocat.

Dacă încercarea de conciliere nu are succes și în termen de maximum 60 de zile nu se obține un acord între îngrijitoare și angajator, atunci cazul ajunge în instanță și va fi de competența judecătorului de a soluționa disputa. Din păcate, cauzele de acest gen pot dura ani de zile.