Grevă în toată Italia vineri 27 octombrie 2017, când mijloacele de transport din sectorul public și sectorul privat se vor opri pentru mai multe ore pe parcursul întregii zile.
O zi de vineri dificilă pentru toți cei care au programate pentru 27 octombrie călătorii cu trenul sau cu avionul, precum și pentru persoanele care se deplasează cu transportul public local.
Greva a fost anunțată de sindicatul CUB la care s-au asociat și sindicatele COBAS, SGB și diverse ramuri FILT-CGIL, FIT-CISL și UILT-UIL.
Căile ferate vor fi primele afectate de grevă, deoarece va începe la ora 21:00, de joi, 26 octombrie 2017.
Trenitalia, Trenord și Italo NTV vau declarat că se vor opri pentru 24 de ore. Dezavantaje mai ales pe drumurile regionale, unde pot fi anulate complet trenurile între orele de grevă stabilite. În cazul liniilor pe distanțe medii sau lungi vor fi anulate doar unele trenuri.
În ceea ce privește transportul public din orașele italiene, modalitățile vor fi teritoriale, fiecare oraș având libertatea de a decide orarul în care se va desfășura greva. Fiecare dintre companiile implicate va comunica intervalul de timp în următoarele zile.
Până în momentul de față GTT din Torino a fconfirmat un protest de 4 ore dar se vor opri cu siguranță și lucrătorii ATAC de la Roma și ATM de la Milano.
Vor intra în grevă și companiile aeriane, unde vor fi anulate zboruri sau vor avea loc întârzieri pentru întreaga zi. Personalul ENAV a confirmat că se va opri timp de 4 ore (13.00-17.00). De asemenea, echipajul Mistral Air timp de 24 de ore, precum și piloții de zbor Ryanair și însoțitorii de zbor, timp de 4 ore (14.00-18.00).
Vom reveni cu amănunte în următoarele zile.