Turist român din Italia sancționat de polițiști după ce a ridicat o dronă în zbor deasupra unui complex monumental

- Conținut sponsorizat -

Patrula Poliției de Stat care se ocupă cu supravegherea zonei catedralei medievale romano-catolice din orașul italian Pisa (Toscana) a reținut luni, 25 aprilie, un turist român în vârstă de 32 de ani, care tocmai ridicase o dronă în zbor, pentru a face fotografii cât mai expresive ale complexului monumental Piazza dei Miracoli, din care face parte și celebrul turn înclinat.

Conaționalul nostru nu știa de interdicția existentă în ceea ce privește zborul dronelor în zona respectivă și, asemenea numeroșilor turiști prezenți în piață, dorea să imortalizeze imagini cât mai spectaculoase ale monumentelor istorice din jur, scrie ziarul La Nazione.

Agenții de poliție i-au confiscat drona și l-au denunțat pe turistul neștiutor, conform Codului Navigației din Italia, pentru nerespectarea regulilor privind siguranța navigației aeriene, atât pentru faptul că nu avea brevet, cât și pentru că a manevrat drona deasupra zonei monumentale fără a avea autorizație.

Nu a fost nici primul și probabil nu va fi nici ultimul eveniment de acest gen, deoarece în urmă cu doar câteva zile, o altă dronă, de data aceasta aparținând unui turist chinez, a fost confiscată după o tentativă de zbor similară peste Piazza del Duomo.

De asemenea, săptămâna trecută, doi turiști de naționalitate mexicană fuseseră sancționați și ei de agenții de poliție italieni, după ce drona lor s-a prăbușit izbindu-se de Turnul din Pisa, din fericire fără consecințe grave pentru celebrul monument.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Mai multe după publicitate -