Frații unui muncitor român mort în Italia despăgubiți cu sute de mii de euro. Petru avea numai 35 de ani

- Conținut sponsorizat -

ACTUALIZARE 01.04.2022: Pe lângă cei 588.000 de euro primiți de frații lui Petru, judecătorul a dispus o despăgubire și pentru soția acestuia, în valoare de 304.000 euro, informează ANSA.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Dragoș Petru Chiriac, un muncitor român, care lucra în Italia pentru o firmă de construcții din Crotone (Calabria), ar fi împlinit anul acesta, la data de 10 martie, vârsta de 39 de ani. Viața sa a fost răpusă însă la numai 35 de ani, după ce un zid a căzut peste el și alți doi colegi în timp ce își desfășurau munca.

La patru ani după această tragedie, relatează Corriere della Calabria, societatea italiană pentru care conaționalul nostru lucra, precum și Primăria orașului Crotone, au fost condamnate, în urma unui proces civil încheiat recent, să-i despăgubească pe frații lui Petru cu sute de mii de euro.

Totul s-a petrecut în dimineața zilei de 5 aprilie 2018, pe un șantier situat pe viale Magna Grecia din Crotone. Petru, împreună cu alți doi colegi de-ai săi – Giuseppe Greco de 51 de ani și Mario De Meco, 56 de ani – efectuau lucrări de extindere a promenadei, când un zid de susținere s-a prăbușit și i-a prins sub dărâmături.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Muncitorul român și colegul său italian, Greco, și-au pierdut viața pe loc, în timp ce De Meco a murit la circa o lună după dramaticul accident.

Parchetul din Crotone a deschis o anchetă penală, iar în urma investigațiilor efectuate, societatea CrotonScavi, pentru care victimele lucrau, și Primăria din Crotone au fost trimise în judecată. Procesul penal împotriva acestor instituții este încă în desfășurare, iar mama lui Petru s-a constituit parte civilă.

Între timp însă, frații muncitorului român au decis să dea în judecată și ei cele două instituții, deschizându-se astfel și un proces civil împotriva acestor instituții, iar după patru ani de așteptări, familia compatriotului nostru a reușit să vadă o primă rază de dreptate, informează biroul de avocatură Studio 3A-Valore SPA.

„CrotonScavi și Primăria din Crotone au fost condamnate de judecătorul civil, înainte de judecarea procesului penal, pentru dezastrul din câmpul muncii de pe faleză, iar compania de asigurări a societății va trebui să plătească o despăgubire uriașă în favoarea rudelor lui Petru Chiriac, una dintre victime. Mai exact, 588.000 de euro în total (147.100 euro fiecare), pentru cei patru frați”, au declarat avocații familiei de români, citați de Corriere della Calabria.

„Pronunțarea acestei sentințe din partea judecătorului civil reprezintă, de asemenea, un important impuls de încredere pentru mama tânărului muncitor, care a preferat să amâne procesul de despăgubire pentru a se constitui parte civilă în procesul penal și să urmărească de aproape, pas cu pas, calea pentru a obține dreptate pentru fiul ei”, au mai spus avocații.

- Mai multe după publicitate -