Formularul 730: termen limită până la 31 octombrie dacă ai omis să îl depui la termenul stabilit inițial de autoritatea fiscală italiană

- Conținut sponsorizat -

Formularul 730 în anul 2017 a putut fi prezentat până pe 7 iulie la un centru CAF sau printr-un intermediar abilitat.

Persoanele care au omis din diferite motive să depună declarația de venituri la termenul stabilit inițial de către autoritatea fiscală, (Agenzia delle Entrate), mai au posibilitatea să o facă prin modelul „Redditi 2017” până la data de 31 octombrie 2017.

Dacă depuneți declarația dumneavoastră în acest termen, se va aplica o amendă de 250 de euro, redusă la 25 de euro dacă nu datorați nici o taxă. În cazul în care există impozite care trebuie plătite, se aplică sancțiunea pentru neplată și dobânda datorată.

În practică, în cazul declarației întârziate, (până la 31 octombrie 2017), se aplică următoarele sancțiuni:

  • Dacă nu trebuie să plătiți impozite, plătiți sancțiunea redusă de 25 de euro;
  • Dacă trebuie să plătiți impozite, plătiți o sancțiune care poate ajunge până la 250 de euro.

Dacă doriți să remediați o eroare la declarația 730 în favoarea dumneavoastră, puteți prezenta un „730 integrativo”. Vă oferă posibilitatea de a adăuga documente care să certifice cheltuielile la care aveți dreptul la deducere.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Atenție!

Dacă venitul dumneavoastră depășește 8.000 euro/an, sunteți obligat să faceți declarația de venituri!

Ce se întâmplă dacă nu prezinți declarația de venit nici până la 31 octombrie 2017?

Dacă nu depuneți declarația în termen, până la 31 octombrie 2017, aceasta va fi considerată omisă și vi se vor aplica următoarele sancțiuni:

  • O sancțiune de 120% până la 240% din impozitul datorat și nedeclarat;
  • O penalizare de la 250 la 1000 de euro dacă nu există taxe datorate.

Pentru completarea declaraţiei de venit „Reditti 2017”, pentru a verifica ce impozit pe venit trebuie să plătiţi şi scutirile de care puteţi beneficia, vă puteţi adresa celui mai apropiat sediu CAF sau unui profesionist.