Într-o notă publicată de Ministerul Dezvoltării Economice se precizează, conform La Repubblica, faptul că „în decurs de o lună, odată cu tendința actuală de consum, stocurile de ulei de floarea soarelui sunt destinate să se epuizeze. Situația ar putea deveni și mai complicată, dacă conflictul va continua, pentru că s-ar sări peste semănatul programat în primăvară”.
O problemă nu atât pentru familii, cât pentru industria alimentară care este nevoită să-l înlocuiască în compoziția multor produse.
Pe lângă necesitatea identificării posibililor înlocuitori, începând cu uleiul de palmier, se impune și modificarea etichetelor produselor alimentare, care să specifice ingredientele în conformitate cu regulamentul UE 1169/2011.
Uleiul de floarea soarelui este folosit la foarte multe produse alimentare cum ar fi: dulciuri, maioneză, biscuiți, diverse sosuri, conserve și alimente sărate, snack-uri și multe altele.
Ministerul Dezvoltării Economice permite astfel industriei alimentare italiene să folosească etichetele și ambalajele aflate deja în posesie, înlocuind în lista ingredientelor uleiul de floarea soarelui cu alte tipuri de uleiuri vegetale (palmier, porumb, soia etc.) cu respectarea siguranței și informării corecte a consumatorilor.
În ultimul an, Ucraina, împreună cu Rusia, a reprezentat 60% din producția mondială de ulei de floarea soarelui și aproximativ 75% din exporturile mondiale ale acestui produs. Potrivit datelor ISTAT privind comerțul exterior, în 2021 Italia a achiziționat ulei de floarea soarelui din Ucraina pentru o valoare de circa 260 de milioane de euro, care se adaugă celor peste 140 de milioane pentru porumb destinat hranei animalelor.
„Ucraina a fost întotdeauna unul dintre cei mai mari exportatori de hrană. Dar cum să putem semăna sub focul artileriei ruse?”, a spus preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în discursul său prin videoconferinţă în faţa parlamentarilor italieni, marți, 22 martie.
„Nu putem exporta porumb, ulei… atâtea produse necesare. Şi acest lucru îi priveşte şi pe vecinii voştri de peste mare. Preţurile cresc, zeci de milioane de persoane din faţa voastră vor avea nevoie de ajutor”, a subliniat liderul ucrainean.
După invazia din Ucraina, preţurile la ulei, grâu, soia, rapiţă şi porumb au crescut la niveluri record, precum şi cele la carburant şi îngrăşăminte.