Ucigașul românului din Italia găsit bătut pe stradă a fost prins. Andrei i-a spus numele înainte de a-și pierde cunoștința

- Conținut sponsorizat -

Neculai Traian, un bărbat de naționalitate română în vârstă de 53 de ani, a fost reținut vineri, 25 februarie, într-o baracă din Torino (Piemonte) de către carabinierii din Rivoli. El este suspect pentru uciderea conaționalului său, Andrei Dănilă, un alt cetățean român și de aceeași vârstă, care a avut loc duminică, 20 februarie 2022, pe via Viassa din zona industrială a localității Collegno (provincia Torino).

Baraca improvizată în care Andrei Dănilă trăia. Foto: ANSA/TINO ROMANO

Carabinierii îl căutau încă de duminică seara, de când Dănilă, cu puțin timp înainte de a muri, i-a pronunțat numele. Totul a început la marginea localității Collegno, când Dănilă a cerut ajutor și a fost asistat de o echipă de lucrători medicali dintr-o ambulanță aflată în zonă.

Acesta era conștient când au sosit salvatorii, dar avea fața tumefiată. A avut timp doar să povestească, într-un mod confuz, despre un furt și o ceartă, apoi a pomenit numele conaționalului său. Ulterior, starea lui de sănătate s-a înrăutățit brusc și a murit. Potrivit autopsiei, Dănilă a decedat din cauza loviturilor primite, după ce ar fi suferit și o tentativă de ștrangulare. Motivul crimei este încă neclar.

Arestarea lui Traian a avut loc în aceeași zonă în care acesta obișnuia să rătăcească. Acuzat de uciderea lui Dănilă, Traian nu a răspuns în dimineața zilei de sâmbătă, 26 februarie, la niciuna dintre întrebările procurorului Rossella Salvati, coordonatorul anchetei.

Traian, ca și Dănilă, trăiește pe străzi. Părea confuz și dezorientat în timpul interogatoriului. Acesta urma o terapie medicamentoasă pe care, fiind arestat în închisoare, nu a mai putut să o continue. Se află în Italia din anul 2006, a lucrat în construcții, dar în ultima perioadă a fost nevoit să renunțe din cauza problemelor de sănătate.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI