Compartiment improvizat de un șofer român în podeaua remorcii de la TIR pentru a scoate ilegal din țară migranți irakieni

- Conținut sponsorizat -

Polițiștii de frontieră de la vama Nădlac II-Csanadpalota au descoperit în dimineața zilei de ieri, 26 septembrie 2017, nouă cetățeni irakieni ascunși într-un compartiment special amenajat în podeaua remorcii unui TIR, care încercau să iasă ilegal din țară cu ajutorul a doi cetățeni români.

„În data de 26.09.2017, în jurul orei 09.00, la P.T.F Nadlac II-Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul român Ionuţ M., în vârstă de 28 de ani, conducând o autoutilitară marca Fiat, înmatriculată în Polonia. Acesta era însoţit de un conaţional, Gabriel T., în vârstă de 35 de ani”, relatează Poliția de Frontieră Română într-un comunicat de presă.

În timpul controlului de rutină asupra autoutilitarei, polițiștii de frontieră au observat că podeaua remorcii este mult mai înaltă decât ar trebui, așadar au trecut la un control amănunțit al remorcii descoperind astfel un compartiment improvizat în podea, special amenajat pentru a trece ilegal frontiera cele nouă persoane.

În interiorul compartimentului polițiștii au găsit cei nouă cetățeni irakieni, cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani, care au declarat ulterior că intenționau să treacă fraudulos granița cu Ungaria pentru a ajunge într-unul din statele din Spațiul Schengen.

Interogați de polițiști și cei doi cetățeni români, aceștia au declarat că au primit 1.300 de euro pentru a transporta cei nouă cetățeni irakieni până în Germania.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Migranții sunt anchetați acum pentru infracțiunea de „tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”, în timp ce Ionuț M. și Gabriel T. sunt cercetați pentru „trafic de migranți”, urmând ca la finalul anchetei să fie luate măsurile legale impuse de tribunal, a mai adăugat Poliția de Frontieră Română.