FARMP Torino: „Cuvântul care unește”, eveniment dedicat zilei de 1 Decembrie

- Conținut sponsorizat -

În acest an, cu ocazia Zilei Naționale a României, Federația Asociațiilor Românești și Moldovenești din Piemont (FARMP) invită toți cetățenii la un eveniment deosebit, intitulat „Cuvântul care unește”.

În același spirit de unire care a dus România la unitatea națională, în 1918, dorim, folosindu-ne de cuvinte, să unim comunitățile românești și italiene în simbolul capitalei piemonteze. Miercuri, 1 decembrie 2021, începând cu ora 19.00, Mole Antonelliana va fi animată de o vibrantă alternanță de literatură și muzică.

Împlinirea a 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri – sărbătorită cu mândrie în acest an de întreaga Italie – ne permite să-i aducem un omagiu Poetului Suprem printr-o interesantă călătorie literară.

Sub patronajul și cu colaborarea Departamentului de Limbi Literaturi Străine și Culturi Moderne și a Universității din Torino, un grup de studenți din cadrul cursului de limba română vor recita pasaje cunoscute din cele mai mari opere literare românești, care vor fi alternate de cele italiene, într-un interesant dialog.

De asemenea, aspectul literar și lingvistic va fi aprofundat de profesorii de la Catedra de Limba și Literatura Română a Universității din Torino, Roberto Merlo și Harieta Topoliceanu, și de profesoara Ioana Bican, conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mai multe fragmente muzicale, cu participarea unor tineri artiști talentați, vor colora seara de dialog între Dante Alighieri și Mihai Eminescu, cei doi părinți ai limbii și culturii italiene și, respectiv, românești.

„Cuvântul care unește” se dorește a fi un prilej de întâlnire între limba și cultura română și cea italiană, un moment de cunoaștere reciprocă și de recunoștință din partea comunității românești față de orașul Torino – care împreună cu Consulatul General al României și Universitatea din Torino patronează evenimentul – și față de Muzeul Național al Cinematografiei din Torino, care din 2019 găzduiește și susține sărbătorirea Zilei Naționale a României la Mole Antonelliana.

Așa cum cuvintele unesc, și faptele îndeplinesc același rol. Unul dintre cele mai importante momente istorice pentru poporul nostru, care a consacrat deschiderea și adeziunea României la aceste principii, a fost Marea Unire din 1918, care a avut și meritul de a demonstra, la acel moment, viziunea modernă asupra unui stat românesc unitar. Îmi însușesc, cu acest prilej special, cuvintele lui Nicolae Iorga, istoric, om politic, academician, muzeolog și om de litere român: «Unirea este materializarea unui drept deja câștigat, care trebuie să ne inspire în orice moment, ajutându-ne să identificăm căile pe care trebuie să le urmăm»”, a subliniat Excelența Sa Doamna Ioana Gheorghiaș, Consul General al României la Torino.

Colaborarea dintre Muzeul Național al Cinematografiei și Federația Asociațiilor Românești și Moldovenești din Piemont s-a născut în 2019 odată cu evenimentul Simfonia Unirii, prima celebrare a Zilei Naționale a României în Sala Templului din inima monumentului simbol al orașului Torino în lume – explică Massimiliano Ziella, președinte FARMP – și a continuat anul trecut cu proiecția în streaming a filmului Regina Maria – Regina României, în regia lui Alexis Sweet Cahill. Această colaborare virtuoasă a dus în 2021 la lansarea proiectului Culture alla Mole – Torino Plurale, Culture in Città, datorită căruia diverse asociații din teritoriu vor putea să se deschidă și să își spună poveștile în fața orașului, stimulând multiculturalismul din Torino”.

Având în vedere persistența situației sanitare deosebite, evenimentul se va desfășura cu respectarea normelor de prevenire și răspândire  a virusului SARS-COV-19 în vigoare și va fi transmis în direct prin streaming pe pagina de Facebook a Federației Asociațiilor Române și Moldovenești din Piemont.

- Continuarea după publicitate -

Cu toate acestea, pentru a permite comunității românești să viziteze Mole Antonelliana, prin intermediul unui bilet promoțional, în perioada 2-9 decembrie, românii și moldovenii din Torino vor putea vizita Muzeul Național al Cinematografiei din Torino, achiziționând două bilete la preț de unul (2×1)

Realizarea evenimentului a fost posibilă datorită sprijinului economic al Primăriei Orașului Torino și al Consulatului General al României, a sprijinului Muzeului Național de Cinematografie, precum și a contribuției și patronajului Consulatului General al României la Torino, al Universității din Torino și al Departamentului de Limbi și Literaturi Străine și Culturi Moderne.

Federația Asociațiilor Românești și Moldovenești din Piemont a fost înființată pe data de 8 martie 2018 și reunește în prezent opt asociații active în Piemont:

- Continuarea după publicitate -

ACERIC Asociația Culturală Etnică a Românilor din Ivrea și Canavese; Asociația Culturală și Socială italo-română OVIDIO Onlus – Chieri; Asociația FLACARA – Torino; Asociația socio-culturală RĂDĂCINI LATINE – Orbassano; Asociația DACIA din Borgaro Torinese; Asociația DACIA din Rivoli; Asociația FRĂȚIA – Torino; Asociația Rușilor-lipoveni din Torino RADUGA.

Acțiunile Federației au ca scop consolidarea și creșterea capacității asociațiilor de a se dezvolta și de a se structura pentru a răspunde nevoilor comunității, de a ajuta asociațiile să dezvolte proiecte la diferite niveluri, de a fi un interlocutor direct al instituțiilor la diferite niveluri și de a promova un dialog intercultural fructuos cu toți cetățenii și comunitățile din teritoriu.

- Mai multe după publicitate -