Un tată român rezident la Mirto Crosia, în provincia Cosenza (Calabria), a încercat să plece din Italia luând cu el fetița de numai două luni, fără consimțământul mamei. Bărbatul a fost găsit și oprit la timp de carabinieri, informează Corriere della Calabria.
Tatăl și-a pus în practică intenția de a pleca, după ce a trimis un mesaj pe telefonul mamei care în acel moment era plecată de la domiciliul comun. Imediat ce a primit mesajul, femeia nu a pierdut deloc timpul și i-a alertat urgent pe carabinieri.
Bărbatul a fost dat în urmărire pe întreg teritoriul național, inclusiv la Poliția de Frontieră.
Cu ajutorul informațiilor primite de la mama fetiței, militarii au reușit să-l găsească pe român, localizându-i semnalul emis de telefonul mobil în zona provinciei Foggia.
Se pare, însă, că tatăl copilului ar fi renunțat să-și continue fuga și s-ar fi întors de la Foggia în localitatea Rossano, din provincia Cosenza, acolo unde a fost oprit de carabinierii locali și denunțat pentru răpirea unei persoane incapabile să se apere.
Fetița, în vârstă de numai două luni, nu a avut niciun fel de probleme în timpul acestei scurte aventuri și a ajuns din nou în brațele mamei sale.