Șofer român de TIR încearcă să intre în țară cu 3 tractoare furate din Italia încărcate în semiremorcă

- Conținut sponsorizat -

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Borș au întocmit acte de urmărire penală pentru infracțiunea de tăinuire pe numele unui șofer român care a încercat să intre în țară cu trei tractoare furate din Italia încărcate în semiremorca automarfarului pe care acesta îl conducea.

Bărbatul, cu inițialele C.C., în vârstă de 41 de ani și cu domiciliul în județul Suceava, s-a prezentat la sfârșitul săptămânii trecute la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş pentru efectuarea formalităților de frontieră, conducând un automarfar cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România.

La controlul de frontieră, şoferul a prezentat, la solicitarea polițiștilor de frontieră, pe lângă documentul de identitate și documentele maşinii, facturile eliberate pentru cele trei tractoare pe care le transporta in remorca. Având suspiciuni cu privire la documentele ce însoţeau utilajele agricole, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare”, se transmite într-un comunicat al Poliției de Frontieră Română.

Rezultatul verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră au arătat că cele trei tractoare transportate de C.C. figurau ca „bunuri căutate pentru confiscare”, alerta fiind introdusă în baza de date de către autoritățile italiene.

Șoferul a declarat polițiștilor că nu avea cunoștință de faptul că tractoarele sunt căutate de autoritățile din Italia și că el doar a primit comanda pentru transport. Cele trei utilaje au fost puse sub sechestru până la finalizarea anchetei, relatează polițiștii de frontieră.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI