Italia: Demisia și concedierea „per giusta causa”. Condițiile în care pot fi aplicate la încheierea unui raport de muncă

În Italia există posibilitatea ca un lucrător să poată demisiona pe loc, fără a da un preaviz angajatorului.

Institutul Naţional pentru Protecţie Socială (INPS), prin Circulara nr. 163/2003, stabileşte, pornind de la ceea ce s-a stabilit prin jurisprudenţă, că lucrătorii pot demisiona cu „justă cauză” („per giusta causa”), din următoarele motive:

• neplata drepturilor salariale către lucrător;
• lucrătorul a fost hărţuit sexual la locul de muncă;
• atribuţiile lucrătorului la locul de muncă au fost modificate în mod agravant;
• hărţuire socio-profesională (mobbing) – Sentinţa Curţii de Casaţie nr. 143/2000;
• variaţii însemnate ale condiţiilor de muncă, în urma transferării firmei către alte persoane (fizice sau juridice) – Sentinţa Curţii Europene de Justiţie din 24 ianuarie 2002;
• schimbarea locului de muncă de la un sediu la altul, fără să existe „motive tehnice,
  organizatorice şi productive dovedite”, prevăzute prin art. 2103 din Codul Civil –
  Sentinţa Curţii de Casaţie nr. 1074/1999;
• comportament jignitor al personalului ierarhic superior – Sentinţa Curţii de Casaţie nr.
  5977/1985.

Demisia „per giusta causa” și acordarea indemnizației de șomaj:

INPS poate recunoaşte acordarea indemnizaţiei de şomaj numai în cazul în care există unul din motivele indicate mai sus.

INPS, prin Circulara nr. 163/2003 a evidenţiat care sunt documentele pe care lucrătorul trebuie să le prezinte institutului, în vederea acordării indemnizației de șomaj:

- Continuarea după publicitate -

În special, lucrătorul trebuie să îndeplinească stagiul de cotizare obligatoriu şi să anexeze cererii, documentaţie din care să rezulte voinţa acestuia de a se „apăra în justiţie” referitor la comportamentul ilicit al angajatorului (somaţii, plângeri, denunţuri, citaţii, recurs în regim de urgenţă potrivit art. 700 din Codul de Procedură Civilă, sentinţe, etc., împotriva angajatorului, precum şi orice alt document adecvat) luându-şi angajamentul să comunice rezultatul conflictului judiciar sau extrajudiciar. În cazul în care nu sunt recunoscute motivele de justă cauză a demisiei, INPS îşi va recupera de la lucrător sumele acordate cu titlu de indemnizaţie de şomaj.

De asemenea, un lucrător poate fi concediat pe loc, fără preaviz, în următoarele condiții:

1 „Giusta causa” – dintr-un motiv foarte grav care nu mai permite continuarea activităţii  nici măcar pentru o zi:

Exemple de motive conţinute în contractele colective de muncă:

• refuzul nejustificat şi repetat al lucrătorului de a munci;
• refuzul lucrătorului de a relua munca după ce medicul a constat inexistenţa unei boli;
• sustragerea de bunuri de la locul de muncă, etc.

Dacă aţi fost concediat din justă cauză, nu aveţi dreptul la preaviz/indemnizaţie pentru
preaviz neefectuat.

2. „Giustificato motivo”

•  „giustificato motivo soggettivo”: lipsuri grave observate în desfăşurarea activităţii lucrătorului şi în îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale;
• „giustificato motivo oggettivo”: motive justificate legate de organizare /
  producţie / funcţionarea întreprinderii, inclusiv motive economice.

Atenţie! Este necesar ca angajatorul să vă notifice în scris concedierea, altfel aceasta nu  este valabilă. Scrisoarea de concediere trebuie să conţină inclusiv motivele concedierii.

Contestarea concedierii

Salariatul poate contesta concedierea în termen de 60 de zile de la primirea scrisorii de concediere. Contestarea concedierii poate fi efectuată direct sau cu sprijinul unei organizaţii sindicale, prin orice document în scris, care poate fi şi extrajudiciar, prin care se comunică voinţa lucrătorului.

Contestarea concedierii îşi pierde valabilitatea dacă în următoarea perioadă de 180 de zile:

• lucrătorul concediat nu depune acţiune la tribunal;
• lucrătorul concediat nu iniţiază demersurile necesare pentru realizarea
  tentativei de conciliere sau de arbitraj, prin transmiterea unei solicitări (direct
  sau prin scrisoare recomandată cu confirrmare de primire) către fostul angajator
  şi comisia de conciliere, în acest sens.

Conform articolului 2118 din Codul Civil, anumite categorii de lucrători pot fi concediate, fără ca angajatorul să fie obligat să îşi justifice decizia (articolul 2118 din Codul Civil), cu excepţia cazurilor în care este vorba despre o concediere din motive discriminatorii.
Printre acestea se regăsesc: lucrătorii care au îndeplinit condiţiile de pensionare şi nu au optat pentru continuarea activităţii, precum şi muncitorii casnici şi personalul de îngrijire („colf” şi „badante”), sau lucrătorii ce se află în probă.