O femeie de naționalitate română, în vârstă de 37 de ani, a fost condamnată recent, în Italia, la un an și patru luni de închisoare cu executare din cauza unor infracțiuni făcute de o conațională care avea același nume și prenume ca inculpata.
Ușă de biserică nu este nici femeia ajunsă în fața justiție, totul pornind, de fapt, de la o infracțiune comisă chiar de ea, dar pentru care condamnarea ar fi fost cu suspendare deoarece nu avea antecedente penale.
Potrivit celor relatate de ziarul italian Il Resto del Carlino, femeia de 37 de ani, rezidentă în provincia Modena din regiunea Emilia-Romagna, a fost acuzată de o înșelătorie pusă la cale în iulie 2018, când a emis un cec în alb pentru a cumpăra niște materiale.
Românca era administratoarea unei firme la acea vreme și când vânzătorul materialelor a descoperit că nu poate încasa banii, a dat-o în judecată.
După un proces lung, care s-a terminat recent, femeia de naționalitate română a fost condamnată la un an și patru luni de închisoare, iar în sentință judecătorul a specificat că va trebui să execute pedeapsa, deoarece are cazierul „pătat”.
Nu mică a fost surprinderea inculpatei, însă, când a aflat că are și alte antecedente penale, dar avocatul ei a verificat despre ce este vorba și a descoperit că, din cauza unei greșeli birocratice, judecătorul a primit cazierul judiciar al unei alte persoane, tot de cetățenie română și cu același nume și prenume, dar născută în altă oraș și în alt an.
Mai exact, românca de 37 de ani era născută la data de 5 mai 1984, în timp ce conaționala sa cu același nume era născută la 13 decembrie 1974. O diferență destul de mare pentru a nu putea fi văzută în acte, dar care totuși a trecut neobservată.
Avocatul femeii, Gianpaolo Verna, a depus un apel pentru a fi anulată condamnarea, mai ales în condițiile în care nu i-a fost acordată suspendarea din cauza unei evidente erori.