Monza – cadavrul unui bărbat român în vârstă de 31 de ani a fost găsit în canalul Villoresi

- Conținut sponsorizat -
Extragerea cadavrului din canalul Villoresi. Sursa: MonzaToday.it

Trupul fără suflet al unui bărbat a fost găsit de câțiva trecători în canalul Villoresi din Monza, unde acesta se intersectează cu via Borgazzi, în dimineața zilei de duminică, 24 iulie 2017.

La fața locului s-au prezentat în scurt timp medicii de la 118 precum și carabinierii și agenții de la Poliția Locală care au blocat zona pentru a da posibilitatea echipei de criminaliști să cerceteze locul unde a fost găsit bărbatul român.

Deși, inițial, autoritățile nu au reușit să identifice persoana decedată, astăzi s-a anunțat prin intermediul ziarului online Monza Today că trupul neînsuflețit al bărbatului găsit în canalul Villoresi a fost identificat ca fiind un bărbat român de 31 de ani care este rezident chiar în zona unde a fost găsit.

Potrivit sursei citate, pe corpul conaționalului nostru nu existau semne că ar fi suferit o moarte violentă, deci în acest moment anchetatorii consideră că poate fi vorba chiar și de o sinucidere.

Autopsia cadavrului va stabili cu exactitate condițiile în care bărbatul român a murit și dacă a fost un gest voluntar sau a fost ucis. Vom reveni cu mai multe informații de îndată ce vor fi anunțate rezultatele autopsiei.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI