Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a emis câteva recomandări pentru preoții români, parohi ai bisericilor din toată peninsula, precum și pentru enoriașii lor, cu privire la desfășurarea slujbei de Înviere și a celei din ziua de Paște. Astfel, în Sâmbăta Mare și în Duminica Sfintelor Paști, mai exact la datele de 1 și 2 mai 2021, aceste slujbe se vor desfășura după cum urmează:
- în regiunile care fac parte din zona roșie, credincioșii ortodocși se vor putea deplasa la biserică având la ei declarația pe propria răspundere (autocertificazione);
- slujbele din seara de Înviere și din Duminica Paștelui se vor desfășura respectând cu strictețe normele de siguranță anti-COVID, printre care distanțarea fizică de minim 1 metru între persoane și purtând măști de protecție;
- preoții au datoria de a afișa aceste norme la vedere, la intrare în biserici;
- slujbele se vor desfășura respectând programul impus de autorități în ceea ce privește libertatea de deplasare. Prin urmare, acestea vor fi ținute între orele 5:00 și 22:00, la alegerea fiecărei parohii în parte;
- parohiile care nu dispun de spații încăpătoare în propriile biserici, care să le permită respectarea distanței de siguranță între credincioși, vor apela la ajutorul bisericii catolice sau al primăriilor locale pentru identificarea unui spațiu mai încăpător, a unei piețe publice, parc, sală polivalentă, etc. Așadar, este posibil ca în unele localități din Italia, slujba să nu se desfășoare la biserica ortodoxă obișnuită, ci în altă locație;
- nu sunt permise procesiunile, nici în Vinerea Mare și nici în seara de Înviere;
- personalul cleric va fi nevoit să acopere Epitaful cu o folie de sticlă pentru a putea fi sărutat de credincioși, aceasta fiind ștearsă cu dezinfectant după fiecare sărutare;
- fiecare parohie își va organiza programul sfintelor slujbe în autonomie, în funcție de restricțiile și normele locale.
Pentru mai multe informații, vă sfătuim să luați legătura cu preotul bisericii ortodoxe din zona în care locuiți.
Mai jos puteți consulta o hartă interactivă cu toate bisericile ortodoxe românești din Italia.
Pe site-ul Episcopiei Ortodoxe Române din Italia puteți vedea, de asemenea, lista cu localități în care se găsesc aceste parohii: https://www.episcopia-italiei.it/index.php/ro/parohii-filii-si-paraclise.