Carabinierii de la Compania San Carlo din Torino au pus sub arest în această dimineață de 4 martie 2021 două badante de origine română și un director de bancă, acuzați că au înșelat un pensionar de 97 de ani pentru a le da toată averea. Printre altele, cei trei au reușit să-l convingă pe bătrân, care a murit în 2019, să-i numească și moștenitori unici în testamentul său.
Potrivit Torino Today, ancheta carabinierilor a început în luna septembrie a anului 2019. după ce fiica pensionarului decedat a depus un denunț împotriva badantelor de naționalitate română și a fostului director al băncii unde bătrânul își ținea banii. Femeia îi acuza pe cei trei că au profitat de instabilitatea psihică a tatălui ei pentru a-și putea însușii banii și patrimoniul acestuia.
Ulterioare investigații efectuate de carabinieri în cadrul anchetei, care a durat până în luna august a anului trecut, au scos la iveală faptul că îngrijitoarele bătrânului și complicele lor l-au convins pe bătrân să semneze diferite acte juridice prin care le dădea control complet asupra bunurilor sale și al contului bancar. Aceștia au luat apoi din locuința bătrânului diferite bunuri mobile și au folosit cardurile sale bancare pentru nevoile proprii. Mai mult, spun anchetatorii, l-au convins pe bătrânul de 97 de ani să-i numească și moștenitori unici în testamentul său.
În timpul desfășurării anchetei, în urma unei percheziții domiciliare în locuința celor două românce, carabinierii au găsit o parte din bunurile sustrase de la pensionarul asistat, printre care și bijuterii, tablouri și obiecte de mobilier.
În această dimineață, carabinierii au executat astfel un mandat de arestare emis de judecătorul pentru investigații preliminare de la Tribunalul din Torino pe numele celor trei și i-au supus măsurii de arest la domiciliu.