Primeau Venitul de Cetățenie din Italia, dar ei locuiau în România. Zece români anchetați de autoritățile italiene

- Conținut sponsorizat -

O grupare compusă din zece cetățeni români, toți beneficiari ai Venitului de Cetățenie (Reddito di Cittadinanza) în Italia, a ajuns în atenția inspectorilor de la comisariatul de poliție din San Giovanni in Persiceto, provincia Bologna, după ce aceștia din urmă au descoperit că asistații sociali nici măcar nu sunt rezidenți și nu locuiesc în Italia. Cei zece români ar fi primit din octombrie 2020 și până în prezent circa 19 000  de euro prin intermediul acestui ajutor social, informează publicația italiană Il Resto del Carlino.

„Ancheta a scos la iveală faptul că persoanele anchetate, toate de naționalitate română, au depus la INPS, prin intermediul unui birou sindical (denumit „Patronato” în Italia – n.r.) din Milano, cererea pentru a obține Venitul de Cetățenie. Și au făcut asta în ciuda faptului că nu locuiau în Italia și nu îndeplineau cerințele necesare sau furnizând date false. Cu toate acestea, procedura a fost completată, iar persoanele anchetate, după ce a fost activat Venitul de Cetățenie, s-au prezentat într-un oficiu poștal din San Giovanni in Persiceto. Și aici au primit cardul respectiv. Pe card, fiecare dintre ei a primit în fiecare lună suma prevăzută de 500 de euro care a fost încasată în mod regular”, a explicat Fabrizio Servidio, șeful adjunct al comisariatului menționat mai sus.

Cei care au început să aibă primele suspiciuni cu privire la dreptul românilor de a primi acest ajutor de la statul italian au fost angajații oficiului poștal care, deși le-au acordat cardul bancar pe care urmau să primească banii, au decis să semnaleze comisariatului local îndoielile lor. În urma aceste semnalări, polițiștii au deschis o anchetă care a dus la descoperirea fraudei.

„Din verificările efectuate până acum în cadrul activității noastre investigative, suspecții nu rezultă prezenți pe teritoriul italian și au primit fără niciun drept suma de 19 000 de euro”, a mai adăugat Servidio.

În plus, polițiștii verifică acum și rolul pe care l-a avut biroul sindical în această fraudă, iar un alt cetățean român este verificat, de asemenea, pentru a fi stabilită poziția sa, deoarece acesta pare a fi „coordonatorul” întregii operațiuni ilegale. Bărbatul, despre care s-a constatat că este prezent adesea într-o provincie din Emilia Romagna, este suspectat ca fiind cel care gestiona cardurile bancare ale celor zece conaționali ai săi care primeau Venitul de Cetățenie.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Între timp, persoanele anchetate, dacă vor fi trimise în judecată, riscă între 2 și 7 ani, acuzați fiind de fraudă în încercarea de a obține fonduri publice (art. 640 bis din Codul Penal italian).