Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu) (n. 27 iunie 1887, Bolintin-Deal, Giurgiu – d. 7 octombrie 1946, București) a fost un scriitor și bibliograf român, membru corespondent al Academiei Române (1941). Citește mai mult…
Avuzul
Prea slab de azi, prin ură sau căinţă,
Să-mi rup din piept atâta suferinţă
Şi peste tot ce-a fost încet să las,
Ca o perdea, uitarea fără glas;
Ne’ngăduit nici să suspin Cuvântul
Ce sună’n ape, trece lin cu vântul,
Cu tine’n foşnetul micuţei rochi,
În datul mâinii, licurul din ochi:
Şi osândit să-mi stai alături bună,
Când toate’n jurul meu vuesc furtună,
Iar dacă dau să’nfrâng aceste legi,
Să urci sprânceana şi să nu’nţelegi;
Aş vrea să-mi iau fiinţa’n mâini acuma
Şi s’o sfărâm doar pulberea şi spuma!
Apoi să nasc din nou, dar fără simţ,
Nici tălpi de-argint; sau aripi mici cu zimţ;
Să nu fiu cartea’n care – opreşti un deget,
Nici patu’n care întri, doar eu preget,
Icoana din perete să nu fiu,
În care’n aur doarme Sfântul Fiu;
Ci, risipind reci curcubee’n ramuri,
Avuzul care cântă’nalt la geamuri,
Şi-l poţi zâmbind, privi de-atâtea ori,
Că’n flori se naşte, cade iară’n flori.
Emanoil Bucuţa