Un tânăr în vârstă de 21 de ani din localitatea italiană Bronte, provincia Catania, a fost denunțat de carabinieri vineri, 8 ianuarie 2021, acuzat că a accidentat grav o femeie română în cursul zilei de 5 ianuarie 2021. Imediat după accident, șoferul a fugit de la fața locului și a lăsat-o pe conaționala noastră în mijlocul străzii, în agonie.
Potrivit publicației locale Catania Today, accidentul s-a petrecut pe via Cavalieri di Vittorio Veneto din Bronte unde tânărul de 21 de ani circula la bordul unei mașini Fiat Panda 4×4. Femeia română, în vârstă de 52 de ani, se angajase în traversarea străzii când a fost lovită de mașina cetățeanului italian, iar în urma impactului aceasta a suferit mai mult fracturi ale oaselor.
Șoferul a fugit de la locul accidentului și a abandonat victima în mijlocul străzii, femeia fiind transportată ulterior cu ambulanța la spitalul din Catania unde este internată și la această oră, mai precizează sursa citată. Între timp, carabinierii din Bronte au deschis o anchetă pentru a identifica autorul faptei, iar în urma analizării imaginilor de pe camere de supraveghere video, au reușit să identifice atât autoturismul implicat în accident, cât și șoferul.
Pe mașina Fiat Panda, anchetatorii au găsit semne evidente ale impactului, care coincid cu probele găsite la locul faptei. Tânărul italian a fost denunțat așadar pentru vătămare corporală rutieră și neacordarea primului ajutor.