Un caz trist, dureros și deosebit de neobișnuit ne-a fost semnalat de un tânăr român din Italia, pe nume Alexandru Ionuț Geantă, care locuiește de 12 ani la Barletta, în Puglia. Alexandru și-a pierdut în ultimele luni atât mama, cât și fratele, decedați amândoi din cauza unor boli necruțătoare, la interval de numai două luni și un pic diferență. Fiind în imposibilitatea economică de a organiza funeraliile celor doi, mama tânărului a fost incinerată pe banii primăriei, iar trupul fratelui său, decedat la data de 7 august, zace încă la camera mortuară a cimitirului din cauza birocrației.
Alexandru lucrează la negru, în agricultură și are o familie de întreținut. Veniturile sale sunt foarte mici și nu a avut banii necesari să își înmormânteze nici mama și nici fratele.
„Mama mea a murit în urmă cu 6 luni, la Acquaviva delle Fonti, iar fratele meu cu două luni mai târziu, la spitalul din Bisceglie, provincia Barletta-Andria-Trani, în Puglia. Problema este că deși mort în august, în urmă cu peste 3 luni, corpul fratelui meu se află încă în camera mortuară a cimitirului și nu poate fi incinerat, așa cum s-a procedat cu mama mea. Nu știu unde să mă mai adresez astfel încât să poată fi incinerat fratele meu și ca trupul lui să nu fie aruncat cine știe pe unde”, ne-a spus Alexandru, comunicându-ne problema tristă care nu-i lasă sufletul să se liniștească, atât timp cât nici cel al fratelui său nu își găsește liniștea.
Mama tânărului se numea Geantă Valerica și a murit în urma unei boli cumplite
Valerica avea 65 de ani și avea cancer pancreatic. A suferit o operație pentru îndepărtarea tumorii și a decedat în luna mai a acestui an, din cauza unui atac de cord, în urma infecției cu un stafilococ care i-a agravat în mod iremediabil și definitiv starea de sănătate. Femeia a decedat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Regional „F. Miulli” din localitatea Acquaviva delle Fonti și, pentru că Alexandru nu avea bani de înmormântare, de incinerarea trupului neînsuflețit s-a ocupat primăria din Foggia, unde era rezidentă.
„Cu ajutorul avocatului Michele Presici, din Barletta, am reușit să o incinerez la Foggia, pe cheltuiala statului. O firmă de pompe funebre, ca să o transporte de la spitalul din Acquaviva delle Fonti și până la Foggia, plus pentru înmormântare, mi-a cerut 4.200 de euro”, ne-a mărturisit Alexandru care în prezent nu lucrează din cauza pandemiei de coronavirus.
Fratele tânărului se numea Geantă Cristian Pavel și a murit la vârsta de 43 de ani
Cristian era un bărbat cu dizabilități grave, el avea o semipareză dreaptă, în urma unui accident cerebral suferit în urmă cu mai bine de 20 ani, pe când se afla în România. În luna iulie a făcut un accident vascular cerebral, afectat psihic de moartea mamei sale care decedase în luna mai. A stat internat aproximativ o lună la Barletta și apoi la spitalul din Bisceglie unde, la data de 7 august, a decedat.
De atunci, corpul neînsuflețit al românului Geantă Cristian Pavel se află la camera mortuară a cimitirului pentru că, la fel ca în cazul mamei sale, Alexandru nu are banii necesari să îl înmormânteze, iar de la primărie nu a primit încă niciun ajutor.
„De trei luni se duce o luptă birocratică, cine să suporte cheltuielile, primăria din Bisceglie fiindcă acolo a decedat sau primăria din Barletta unde era rezident? Pentru incinerarea fratelui meu sunt necesari 800 de euro, așa am înțeles de la avocatul Michele Presici care mă ajută în această luptă și care a trimis nenumărate emailuri la birourile primăriilor, dar fără niciun răspuns pozitiv”, ne-a mărturisit cu tristețe Alexandru care ne-a și trimis mai multe dovezi în acest sens, pentru a ne demonstra că tot ceea ce ne-a transmis este conform cu realitatea.
Alexandru are o fetiță de 8 ani și în prezent nu lucrează nici el, nici soția, din cauza pandemiei de Covid-19
„Am o fetiță de 8 anișori împreună cu soția mea și ne este foarte greu în această perioadă pentru că nu putem munci. Înainte lucram cu ziua pe câmp, în agricultură, dar acum, de când cu restricțiile din cauza pandemiei de Covid-19, nu ne putem deplasa pentru că nu putem face declarația pe propria răspundere dacă lucrăm la negru”, ne-a explicat tânărul român.
În Italia, conform legislației în vigoare, dacă rudele persoanei decedate fac dovada că au un venit redus și sunt în imposibilitatea economică de a se ocupa de înmormântarea defunctului, statul suportă costurile funeraliilor. În cazul fratelui lui Alexandru, reprezentanții primăriei din Bisceglie spun că primăria din Barletta ar trebui să plătească incinerarea, iar cei din Barletta susțin contrariul.
„Am decis pentru incinerare pentru că sunt costuri mai mici, dar nici așa nu vor cu niciun chip să mă ajute să îmi incinerez fratele. Sunt aproape trei luni jumătate de când a murit și nu își poate găsi liniștea, a fost abandonat în celula aia frigorifică. De la noi din țară nu am niciun fel de ajutor, fratele meu era pensionat pe caz de boală și în mod normal de la Casa Pensiilor se dă un ajutor de înmormântare, dar eu nu pot ajunge acum în România să-l cer. Mă simt inutil și neputincios, sunt disperat! Nu se poate așa ceva, să nu ai niciun ajutor de niciunde!”
Drama prin care trece Alexandru nu este una doar de natură materială, acest tânăr și-a pierdut în numai câteva luni mama și fratele. Iar ceea ce îi apasă greu în continuare sufletul este imposibilitatea de a-i oferi fratelui său pacea eternă: „Cenușa mamei o am, aș vrea să o am și pe cea a fratelui meu și cândva, când voi avea banii suficienți, am să mă duc și am să-i înmormântez în România.” Cine are posibilitatea și dorește să îl ajute pe Alexandru poate face o donație în contul deschis la Banca Unicredit pe numele Alexandru Ionuț Geantă. IBAN: IT17P0200841352000420764202. BIC/SWIFT: UNCRITM1H10.