Jaful a avut loc în jurul orei 9:20 din această dimineață de luni, 16 noiembrie 2020, la un oficiu poștal din orașul sicilian Palermo. Jefuitorii au atacat paznicii de pe o mașină de transport valori care tocmai ridicaseră o sumă mare de bani din oficiul poștal, scrie Palermo Today.
Din primele relatări reiese că totul s-a petrecut în fața clienților care așteptau la coadă să intre în filiala Poste Italiane de pe via Calogero Nicastro din Palermo. Trei infractori, dintre care unul se pare că avea un pistol, au așteptat ca paznicii de la Sicurtransport (firmă care se ocupă de transportul valorilor cu mașini blindate) să iasă cu banii din oficiul poștal, apoi i-au atacat și au fugit.
Potrivit sursei citate, se pare că cei trei jefuitori au reușit să fugă cu suma de 100.000 de euro și, deși paznicii atacați au alertat imediat forțele de ordine, infractorii și-au făcut pierdute urmele. Anchetatorii au găsit apoi, pe strada parcursă de jefuitori pentru a fugi, un pistol de jucărie, replică a unui real, dar care era lipsit de capacul roșu obligatoriu pentru astfel de produse.
În timpul jafului, însă, cei trei atacatori au reușit să sustragă și un pistol adevărat de la unul dintre paznici, mai precizează sursa citată. Polițiștii verifică în aceste ore imaginile înregistrate de camerele video de supraveghere în speranța că vor găsi indicii care să-i ducă la identificarea jefuitorilor.
Te-ar mai putea interesa: