A fost arestat la Adamclisi, în județul Constanța, Cornel Barnat, în vârstă de 29 de ani, român acuzat că ar fi ucis la 4 noiembrie 2018, la Melicucco, în Calabria, pe Ion Drăghici, un conațional de 57 de ani, scrie Reggio Today.
Anchetele carabinierilor din Gioia Tauro și Melicucco au fost decisive, ducând la emiterea unui ordin de arestare preventivă împotriva lui Cornel Barnat. Măsura a fost apoi transformată într-un mandat european de arestare emis de parchetul local.
Ion Drăghici lucra ca muncitor agricol la fermele din zonă și a fost găsit fără viață în casa în care locuia la Melicucco, la două zile după moartea sa. Carabinierii italieni au ajuns la concluzia că cel răspunzător de moartea lui Ion Drăghici este Cornel Barnat, care în acel moment se afla și el în Italia. Cei doi s-ar fi luat la ceartă din motive banale și, pe fondul consumului de alcool, Barnat l-ar fi omorât în bătaie pe Drăghici, după care a fugit în România. El a continuat să păstreze contactul cu rudele sale care locuiesc în Italia, la Piana Gioia Tauro. Carabinierii spun că Drăghici ar fi fost bătut cu o cruzime ieşită din comun, murind în urma hemoragiei interne.
La Adamclisi, Cornel Barnat ducea o viață normală și nimeni nu bănuia că în urmă cu doi ani de zile a ucis un om. Folosind elementele furnizate de carabinierii italieni, Poliția Română a dat de urma acestuia și acum așteaptă extrădarea în Italia unde va fi judecat pentru fapta sa.