Român din Italia sechestrat într-o mașină de trei italieni. Infractorii voiau să-l jefuiască

- Conținut sponsorizat -

Trei infractori italieni au fost puși sub arest de carabinierii din Rionero in Vulture (provincia Potenza), acuzați fiind că au sechestrat în mașina lor un cetățean român cu intenția de a-l jefui de bani și bijuterii.

Potrivit ziarului italian La Gazzetta del Mezzogiorno, în data de 14 iunie 2020 trei italieni l-au obligat pe un bărbat român să coboare din mașina în care se afla cu prietenii săi și să urce în autovehiculul cu care circulau ei. Odată intrați acolo, aceștia l-au lovit pe conaționalul nostru la nivelul feței și au încercat să-l jefuiască de bijuterii și bani. Victima a reușit, însă, să scape de ei și a fugit, denunțând apoi faptele la carabinieri.

În urma unei anchete efectuate de militari, sub coordonarea Direcției Antimafia din Potenza, cei trei agresori au fost identificați ca fiind Simone Carelli, Donato Barbetta e Antonio Silvano. Anchetatorii au constatat, de asemenea, că înainte de a-l sechestra pe bărbatul român, cei trei indivizi l-au agresat și pe șoferul mașinii în care se afla victima, încercând să-l constrângă să le dea bani.

Cei trei infractori au fost puși sub arest în cursul zilelor trecute cu acuzația de sechestru de persoană și tentativă de jaf.