Duminică, 11 octombrie, la Parohia ortodoxă română din Giaveno (Piemonte) a fost oficiată ultima slujbă a preotului Livius Todirașcu în acest locaș. După 10 ani dedicați enoriașilor, părintele se întoarce în orașul său natal, Piatra Neamț.
O slujbă plină de emoții atât pentru dânsul, cât și pentru mulțimea de enoriași care au dorit să își ia rămas bun de la îndrăgitul preot, mulți dintre ei venind împreună cu familiile lor, din toată provincia Torino.
În timpul slujbei au fost foarte multe momente în care comitetul bisericii i-a adus omagii, mulțumind-i pentru tot ce a făcut pentru întreaga comunitate, cu dedicație și dragoste față de semenii săi. Un moment special l-a reprezentat scrisoarea dascălului Ionuț Diaconu, care a fost alături de părintele Todirașcu aproximativ 10 ani:
„Acum aproximativ 10 ani, cu binecuvântarea preasfințitului episcop Siluan, episcop ortodox roman al Italiei, s-a înființat Parohia Giaveno, o bisericuță mică și veche, la intrarea în localitate. Aici a venit un preot tânăr, plin de zel, smerit și cu un mare har de la Dumnezeu, provenind dintr-o familie foarte credincioasă.
Părintele Livius Todirașcu, prin harul său, vocea lui îngerească și prin misiunea sa de preot a adunat un număr impresionant de credincioși români din Giaveno și împrejurimi. Spațiul devenind neîncăpător la un moment dat, părintele, împreună cu consilierii și doamnele din comitet, a luat decizia să caute o altă biserică mai mare, mai încăpătoare și după multe tratative și insistențe ni s-a dat drept locație biserica ce cu mult timp înainte a fost seminar catolic.
Când am ajuns aici nu știam de unde să începem, spațiul nefiind folosit de foarte multă vreme era mai mult ruină și praf, dar încet, încet, cu ajutorul bunului Dumnezeu am înfrumusețat locul care a devenit biserică ortodoxă cu catapeteasmă, icoane și tot ceea ce era necesar pentru a putea sluji sfânta liturghie.
În anul 2019, la 28 septembrie, a fost sfințită de Preasfințitul Atanasie de Bogdania, arhiereu vicar al episcopiei ortodoxe române a Italiei, părintele Livius Todirașcu primind distincția de preot econom stravofor (purtător de sfântă cruce episcopală).
Împreună cu enoriașii parohiei și sprijinit de doamna preoteasă Estera Todirașcu, a făcut multe realizări: a înființat un centru social filantropic sprijinind pe cei nevoiași, a început proiectul "o casă pentru o familie săracă" care, nădăjduind la bunul Dumnezeu, îl va duce la bun sfârșit și multe alte realizări.
Cea mai mare realizare însă a fost că timp de 10 ani de când a păstorit această parohie, comunitatea cu hramul Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului, a lucrat în fabrică și nu a perceput nicio taxă pentru orice fel de serviciu religios (fiind singurul preot din regiunea Piemonte care a făcut acest lucru), ci dimpotrivă, îi ajuta pe cei în dificultate. Lăsa la aprecierea enoriașilor care solicitau serviciul de botez, cununie, sfințire, binecuvântarea casei etc. Am săvârșit împreună în acești ani peste 50 de înmormântări. La toate acestea nu a vrut să primească nicio recompensă (bani sau alte bunuri).
Îi mulțumim din suflet pentru tot și pentru toate, îi urăm mult spor și ajutor de la Dumnezeu în noua sa activitate pe care o va începe în România, într-o comunitate de oameni cu probleme sociale, o comunitate de 300 de romi, în cartierul "speranta " Piatra -Neamț, dar avem mare nădejde că bunul Dumnezeu îl va ajuta să facă și acolo lucruri frumoase spre slava lui Dumnezeu și a sa mântuire!
Cu drag am scris aceste rânduri, pentru a încuraja și a da un exemplu bun și pentru alții… nu spre laudă! Doamne ajută! Cu drag, Diaconu Ionut Dorel (cântăreț bisericesc la Parohia Giaveno).”
Autoritățile administrative de la Primăria din Giaveno au dorit de asemenea, în prezența consilierului local pentru cultură și turism Edoardo Favaron, să își ia rămas bun cu un mic omagiu, o diplomă, în semn de mulțumire și apreciere pentru toată activitatea depusă de preotul român și pentru minunata colaborare dintre biserica ortodoxă și primărie:
„Comunitatea noastră pierde nu doar un om minunat, un prieten, dar și un punct de sprijn pentru foarte multe persoane. Preotul Livius Todirașcu a făcut mult bine în jurul său, ajutând mereu persoanele în dificultate, indiferent de posibilități. A fost o deosebită plăcere să colaboram în toți acești ani și îi mulțumesc că de fiecare dată ne făcea să ne simțim acasă în parohia dânsului. Deși drumurile noaste se despart, va rămâne veșnic un prieten drag și îi dorim numai realizări în noul său drum.”
La acest bun rămas s-a unit cu prezența sa chiar și preotul catolic, Don Gianni Mondino, care a ținut să-i mulțumească părintelui Todirașcu pentru toți anii de colaborare, cu promisiunea că îl va vizita în noua sa parohie din Piatra Neamț.
De duminică, 18 octombrie, parohia din Giaveno îl va întâmpina pe părintele Vasile David, originar din Giaveno și care în ultimi doi ani a slujit la Novara.
A consemnat,
Imola Melinda Hosu