Un accident de muncă dramatic s-a petrecut luni, 5 octombrie, la Forlì, în Emilia Romagna, unde un muncitor zidar român, în vârstă de 41 de ani, a murit după ce porțiunea de acoperiș pe care lucra s-a prăbușit odată cu el, informează Il Resto del Carlino.
Conaționalul nostru se numea Constantin Dănuț Macovei și era rezident la Cervia.
El lucra la renovarea unei clădiri aflată pe via Bellonci 19, din Forlì. În jrurl orei 14:30, Dănuț se afla pe acoperișul clădirii împreună cu alți trei colegi de lucru, când o porțiune din acoperiș a cedat și el a căzut de la o înălțime de aproximativ 6 metri.
Bărbatul român a murit pe loc, lovindu-se puternic la cap și fracturându-și gâtul. Personalul sanitar de la 118 sosit cu o ambulanță la locul accidentului nu l-au mai putut ajuta cu nimic.
Pe șantier, împreună cu carabinierii din Forlì, au sosit și angajații Inspectoratului de muncă.