Valentin trăiește pe străzile din orașul italian Fabriano de ceva timp, dar spre deosebire de mulți care sunt în situația lui, conaționalul nostru are un simț civic foarte dezvoltat și nu-și risipește zilele fără să contribuie cu ceva la bunul mers al comunității în care trăiește. Așa a ajuns, de altfel, în atenția presei locale, după ce a curățat o statuie care pur și simplu nu mai era vizibilă pentru nimeni din cauza plantelor care au crescut în jurul ei și din cauza mizeriei.
„Valentin Săraru, românul fără adăpost în vârstă de 48 de ani care de ani de zile frecventează orașul, este cel care a lustruit bustul de marmură (devenit de mult timp practic invizibil din cauza ierburilor necurățate) a personajului istoric din secolul 19, originar din Fabriano, care a ajuns să fie ministrul Poștei, bust care se află în Parcul Pisana, orientat spre spitalul Profili”, scrie Il Resto del Carlino.
„Am lucrat la asta câteva zile, dar rezultatul a fost satisfăcător în cele din urmă”, le-a spus Valentin jurnaliștilor italieni care l-au fotografiat alături de statuia ce-l reprezintă pe Enrico Stelluti Scala, fost primar al localității Fabriano din provincia Ancona și fost deputat.
„Am aflat despre această persoană (Enrico Scala – n.r.) și ce a însemnat pentru locuitorii din Fabriano la acea vreme. Acum ar fi frumos să se facă și un fel de reinaugurare a sculpturii pentru că istoria trebuie omagiată și respectată fără a fi lăsată să se piardă în degrad”, a mai declarat Valentin.
În urmă cu numai două luni, jurnalistul Sandro Tiberi scria în ziarul La Nazione că autoritățile locale trebuie să acorde mai mult respect acestui personaj istoric italian.
„Întrucât cea a lui Enrico este singura statuie comemorativă a unuia dintre locuitorii iluștri ai localității Fabriano, care este prezentă în oraș, ar fi de cuviință ca administrația municipală să facă o renovare a acesteia pentru a da demnitate memoriei concetățenilor noștri emeriți”, scria Tiberi.
Autoritățile locale probabil au alte priorități în această perioadă, deși cu siguranță au oameni plătiți pentru a se ocupa și de acest aspect, dar românul nostru cu simț civic ridicat nu a stat să aștepte ca aceștia să-și facă treaba și a făcut el însuși ceea ce trebuia făcut demult. Aceasta nu este, însă, singura activitate voluntară a conaționalului nostru, Valentin colaborând adesea cu alte persoane care fac voluntariat pentru curățarea orașului.
„Colaborez cu echipa de voluntari civici care deseori îmi lasă saci pe care să-i umplu, deoarece practic în fiecare zi curăț Giardini della Pisana (parcul în care se află statuia – n.r.) de frunze și de mizerie”, a mai precizat el.
De fapt, bărbatul român locuiește în acel parc, făcându-și un loc de dormit într-o fostă căsuță de joacă pentru copii, făcută din lemn și în formă triunghiulară.
„Am un aragaz mic pe care-mi pregătesc ceva cald de mâncare și trebuie să le mulțumesc unor rezidenți din zonă care adesea îmi donează bunuri de primă necesitate”, a ținut să mai adauge românul fără adăpost.
Odată cu apropierea sezonului rece, însă, Valentin speră să găsească un loc mai decent unde să doarmă.
„În primăvara trecută am fost ajutat de biserica San Vicenzo de Paoli, care m-a găzduit în casa pentru oaspeți. De această dată se pare că se mișcă ceva datorită muncii celor de la Serviciile Sociale și sper să găsesc un acoperiș pentru cea mai rece perioadă a anului. Eu sper, dar până atunci voi continua să mă dedic curățeniei parcului sau chiar și a altor zone din oraș, dacă mi se va cere”, a conchis Valentin.