Nu mică a fost mirarea carabinierilor când au văzut un excavator fără numere de înmatriculare circulând cu noaptea-n cap pe „Grande Raccordo Anulare” din Roma. Dar faptul că acesta era și furat i-a impresionat atât de tare încât l-au arestat imediat pe bărbatul de la volan.
Militarii au văzut mijlocul de transport în jurul orei 6:00 din această dimineață de sâmbătă, 12 septembrie 2020, când se apropia de ieșirea Roma-Fiumicino de pe șoseaua de centură a capitalei italiene, informează ziarul Il Messaggero. Bănuind că ceva nu e în regulă, l-au oprit imediat și au trecut la verificările de rigoare, iar în scurt timp au descoperit că excavatorul fusese furat cu puțin timp înainte de la o fabrică de asfalt din zona Malagrotta.
Carabinierii au descoperit apoi că bărbatul aflat la volan este un cetățean român în vârstă de 54 de ani și cu antecedente penale, acesta fiind pus imediat sub arest pentru furt agravat. Excavatorul, mai precizează sursa citată, are o valoare comercială de circa 250.000 de euro.