Înainte de a vă angaja în Italia ca îngrijitor/oare este important să vă informați despre drepturile și îndatoririle pe care le veți avea la viitorul loc de muncă. Din punctul de vedere al drepturilor bănești este bine să luați la cunoștință, înainte de a începe lucrul, care va fi valoarea lunară a salariului ce vi se cuvine, precum și cea a concediului de odihnă, a celui de-al 13-lea salariu și a lichidării (TFR).
Lucrătorii casnici pot consulta contractul colectiv de muncă la nivel național, care indică drepturile celor care prestează precum „colf” (menajeră), „badante” (îngrijitoare) și alte activități în cadrul familiilor italiene.
Îngrijitoarele oferă asistență la domiciliu persoanelor în vârstă sau cu dizabilități. Aceste persoane pot fi dependente (care au nevoie de ajutor pentru a se mișca, a mânca, a se spăla, a se îmbrăca) sau independente (care reușesc să facă totul singure).
De asemenea, îngrijitoarele se împart și ele în două categorii: cele coabitante (care locuiesc împreună cu persoana pe care o îngrijesc) și îngrijitoarele care lucrează după un program, dar au locuință proprie.
Îngrijitoarele sunt plătite în funcție de nivelul de încadrare. Prezentăm mai jos nivelurile de încadrare după care se poate încheia un contract de muncă pentru o îngrijitoare în Italia:
- nivelul B Super: îngrijitoarele pentru persoanele independente;
- nivelul C Super: îngrijitoare pentru persoanele dependente/invalide;
- nivelul D Super: îngrijitoare pentru persoanele dependente/invalide care desfăşoară şi alte activităţi în casă (curățenie, pregătirea mesei, etc.).
Prin urmare, în funcție de dificultatea activității pe care o prestează, îngrijitoarea poate fi încadrată la nivel AS, BS, CS sau DS. În funcție de acest nivel de încadrare va primi salariul lunar. Pentru anul 2020 indemnizația lunară a îngrijitoarelor a fost stabilită astfel:
- 868,24 euro pentru nivelul BS;
- 984,01 euro pentru nivelul CS;
- 1.215,53 euro pentru nivelul DS.
La aceste sume se adaugă 145,86 de euro indemnizația lunară de masă și cazare care se va primi de îngrijitoarele coabitante („la fix”) pe perioada concediului de odihnă și se va adăuga și la cel de-al 13-lea salariu.
De exemplu la un salariu de 984,01 euro, îngrijitoarea va mai primi:
- 82,00 euro pentru fiecare lună lucrată reprezentând plata concediului de odihnă;
- 82,00 euro pentru fiecare lună lucrată reprezentând plata celui de-al 13-lea salariu;
- 78,96 euro pentru fiecare lună lucrată reprezentând plata TFR (lichidarea).
Plata concediului de odihnă se face la data când îngrijitoarea primește în mod normal salariul lunar, cel de-al 13-lea salariu se primește în luna decembrie, iar indemnizația TFR de regulă angajatorul o înmânează „badantei” la sfârșitul raportului de muncă.
Noul Contrat Colectiv de Muncă (CCNL) aprobat în luna septembrie prevede pentru personalul casnic din Italia creșteri salariale cu modificări aplicate în funcție de nivelul și sarcinile îndeplinite.
O serie de măriri s-au aplicat de la data de 1 octombrie, numai pentru anumite categorii de lucrători, urmând mai apoi, ca de la 1 ianuarie 2021, să fie actualizate noile tabele retributive. Despre aceste măriri salariale vă invităm să citiți articolul: Îngrijitoare, bone și menajere în Italia, creșteri salariale de la 1 octombrie și de la 1 ianuarie 2021
Pentru mai multe detalii despre „tredicesima” și TFR vă invităm să citiți articolele:
- Tredicesima în Italia sau al treisprezecelea salariu: cum se calculează, cine are dreptul și când se primește de către lucrător;
- „Trattamento di fine rapporto” sau „lichidare” în Italia. Informații despre cum se calculează și cine are dreptul;
- Italia: „vitto e alloggio”, valoarea în 2020 a indemnizației de masă și cazare pentru personalul casnic;
- Personalul casnic din Italia, salariile minime pentru 2020 prevăzute de Contractul Colectiv Național de Muncă.