Scena violentă a avut loc în noaptea de 3 spre 4 mai într-o locuință de pe via Marco Polo din localitatea italiană Corsico, lângă Milano, unde un cetățean moldovean în vârstă de 40 de ani s-a gândit să organizeze o petrecere, în ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru combaterea epidemiei de coronavirus. În toiul petrecerii însă, scrie Milano Today, bărbatul a încercat să convingă o conațională să întrețină cu el un raport sexual oral, dar când s-a văzut refuzat de aceasta, a început să o lovească fără milă cu pumnii.
Conform celor relatate de căpitanul carabinierilor din localitate, Pasquale Puca, cetățeanul moldovean a organizat petrecerea în cursul nopții trecute la domiciliul său, iar victima, o badantă moldoveancă în vârstă de 51 de ani, a ajuns acolo împreună cu alte persoane. Dar ceea ce trebuia să fie o noapte de distracție între prieteni s-a transformat într-un coșmar pentru femeia respectivă după ce gazda petrecerii a început să-i ceară insistent să-i facă o felație. Văzându-se refuzat însă, bărbatul, care se pare că se afla sub influența alcoolului, a început să o lovească violent cu pumnii în față provocându-i răni grave în jurul ochilor.
La un moment dat victima a reușit să fugă de furia nebună a conaționalului său și a sunat la 112, iar în scurt timp au sosit carabinierii care, după denunțul depus de femeia moldoveancă, au reușit să-l blocheze pe agresor înainte ca acesta să fugă. Bărbatul, care nu are antecedente penale, a fost condus în cursul acestei dimineți la penitenciarul San Vittore din Milano unde va sta închis până când un judecător va decide dacă trebuie să rămână în arest sau poate fi anchetat în stare de libertate pentru tentativă de viol și vătămare corporală.
Între timp, îngrijitoarea moldoveancă a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale, mai precizează sursa citată.