București – doi cetățeni italieni arestați în urma unui jaf la o casă de amanet din Sectorul 3

- Conținut sponsorizat -

Doi bărbați de cetățenie italiană, dintre care unul cu dublă cetățenie italiană și română, au fost arestați duminică dimineața, 23 aprilie 2017, de către polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, bănuiți de comiterea unui jaf în data de 22 aprilie 2017 la o casă de amanet de pe raza Sectorului 3 din București, se arată într-un comunicat al DGPMB către Agerpres.

Cei doi bărbați, în vârstă de 23 și 20 de ani, se pare că au intrat în casa de amanet respectivă, având fețele acoperite cu măști, și, sub amenințarea pistolului dar și prin acte de violență asupra operatorului comercial, au sustras bijuterii în valoare de 120.000 de lei (circa 26.000 de euro).

În numai câteva ore după furt, anchetatorii au conturat ipoteza că fapta celor doi bărbați coincide cu un furt comis în noapte de 20 spre 21 aprilie 2017, în cadrul unei societăți comerciale din Secotrul 4, București, de unde au fost extrase mai multe replici de arme tip airsoft.

Reunind cele două jafuri, polițiștii au identificat o pistă de acțiune care a condus către cei doi bărbați italieni. În urma depistării și arestării celor doi infractori, au fost găsite și recuperate bijuteriile sustrase din casa de amanet dar armele de tip airsoft, o parte din ele fiind găsite în locuința unuia dintre cei doi cetățeni italieni iar cealaltă parte din arme fiind găsite abandonate de cei doi infractori în apropierea aceleiași locuințe, se specifică în comunicat.

„La acest moment, cei doi bărbați se află în custodia polițiștilor, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, se mai adaugă în mesajul DGPMB.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sursa: Agerpres