„Italienii lasă munca în agricultură străinilor, iar eu îi prefer. E o plăcere să-i plătesc la sfârșit de lună”

- Conținut sponsorizat -

Redăm mai jos scrisoarea lui Vito Domenico Maraglino, antreprenor agricol italian, trimisă publicației Il Resto del Carlino, pe care am tradus-o în limbă în română.

„Sunt un antreprenor agricol, precum și comerciant en-gros de fructe și legume. Cine primește venitul de cetățenie preferă să stea acasă decât să meargă la muncă pe câmpuri, iar dacă este cineva care merge, muncește la negru. Convenabil, nu-i așa? Italienii lasă munca în agricultură africanilor, românilor, bulgarilor și albanezilor, pe care eu îi prefer sincer să fiu. Sunt mult mai de încredere, nu lipsesc nicio zi și muncesc fără oprire, fără a se uita la ceas. În concluzie, e o plăcere să-i plătesc la sfârșit de lună, ei câștigă banii muncind spre deosebire de italieni, care pretind să li se respecte toate drepturile prevăzute, dar de muncă nu vor să audă.

Dacă ne uităm la produsele cultivate, ei bine, e totul fals. Nu am văzut încă nici o cultură abandonată din cauza lipsei de forță de muncă, cei care cultivă în cantități mari au programe foarte specifice și planifică totul înainte de a începe plantarea. Este doar o scuză pentru a regulariza mai mulți muncitori veniți din străinătate. În plus, marile companii importatoare preferă să comercializeze produse care provin din străinătate. Câștigă mai mult, ca să nu mai vorbim de marile companii de distribuție.

În Italia, locuri de muncă în agricultură sunt și munca nu mai este la fel de epuizantă ca înainte. Inovațiile tehnologice au simplificat-o mult. Nu lipsește forța de muncă, lipsește doar un guvern care să-i ajute un pic mai mult pe agricultori, să debirocratizeze și, în plus, să le dea posibilitatea acestora să se folosească mai bine de finanțările europene, să monitorizeze tendințele pieței și să reducă de asemenea costurile forței de muncă, care este adevărata problemă din agricultură.”