Întâmplări de la cititori – Elena Agapi. „Eu românca emigrantă, trenul, biletul și italienii”

„Hristos a înviat!

Suntem în 21 aprilie, e săptămâna luminată și chiar zi de mare sărbătoare „Izvorul tămăduirii”, zi când încă ești sub influența Sfintei Lumini, a Învierii Domnului, iar gândul nu încetinește să fredoneze lin și suav ‘Hristoos a înviiaat din moorți, cu moaartea pe moarte călcâând…’. Așa am început și ziua de azi, aprinzând candela și cu Dumnezeu înainte am pornit la serviciu încă o dată mulțumind pentru tot binele de care am parte: sănătate, muncă, o familie minunată și cu mare entuziasm, mă avânt rând pe rând, în cele cinci mijloace de transport ce mă duc la lucru.

O zi normală, lângă patroni minunați, cu toate cele normale în ‘ale vieții’, terminând-o cu întorcerea spre casă, mereu mulțumind Domnului. Revin: săptămâna luminată, zi de sărbătoare ‘Izvorul tămăduirii’, normalitate și…apare ispita!!

Și dacă ispita depășește limita limitelor, e imposibil ca să ignori jignirile acceptând un comportament inuman, rasial, fără să ai o opinie și mai ales fără să te exprimi și fără să iei atitudine. Să mă ierte Dumnezeu dar trăim timpuri când nu trebuie să tolerezi provocarea și răspândirea răului. Lipsa de opinie se poate confunda cu ‘întoarce și celălalt obraz’ și nu trebuie să ne anuleze demnitatea și respectul de sine.

Deci azi, urc în penultimul mijloc de transport spre casă, trenul spre Viterbo. În ultima secundă în care am tras piciorul, ușile s-au și închis. La acea oră, 19.16, nici nu mai găsești loc, iar în picioare există și riscul să nu te nimerești în dreptul vreunui scaun, ocupat deja, a cărui spătar te mai poate sprijini. Ei, și cum vă spun, prind acest tren în care, de cum m-am urcat, m-am simțit cea mai norocoasă pentru faptul că am zărit un locușor liber într-un colț, la geam, în spatele a trei bărbați uriași. Nimeni nu vedea acel loc, dar eu… hop… l-am ochit și inevitabil l-am ocupat.

- Continuarea după publicitate -

Doamne, 40 de minute de mers voi sta bine! Săracii cei din picioare care de fapt sunt aproape unul peste altul și care-și suflă unul în ceafa celuilalt ! Offf…mai vine și vara și pe lângă toate acestea mai ai și hainele lipite de tine… asta e… hmmm… de-ar veni vara că uite acasă în România e zăpadă mare și potop ! În fine, eu sunt în tren, am și loc… și Doamne ajută !

De obicei dorm pe tren, dar acum mă pregătesc să repet noul monolog al Chiriței ce trebuie să-l interpretez peste două zile… Încep, sau mai curând aș începe dar… o voce feminină, stridentă, mă deranjează. Se mai întâmplă când careva vorbește la telefon urlând și 50 de persoane din vagon trebuie să asculte istoria cuiva, de dragoste sau de divorț, istoria de serviciu sau de neserviciu, istorii spuse cu voce taaareee… până când careva îndrăznește „să dea sonorul la mic” iscând ceartă cu înjurături, totul fiind specific italienilor​.

Așa și acum, eram deranjată la propriu, de țipetele unei​ italience care… nu vorbea la telefon…. ups !… ci critica vorbind de una singură prezența străinilor în Italia, spre distracția celorlalți, căci majoritatea râdeau pe îmbufnate, inclusiv domnul de lângă mine.

Dar vorbea în jargoane, folosind numai înjurături dure, criticând în primul rând pe bangladezii și indienii care au îndrăznit să vină să invadeze piața tarabelor făcând comerț ilegal, după spusele sale.

Critica ziarele că au scris prea mult de cazul unui indian căruia i s-a dat foc de niște tineri italieni susținând ca ea le-ar da foc absolut la toti. Și întreba, (să fie auzită în tot compartimentul), că unde este demnitatea și orgoliul italienilor de permit să vină străinii în țara lor? Că e sătulă să vadă polonezi, ucrainieni, bangladezi și români de rahat… Nu mai pot continua și retrăi clipele în care adrenalina mea era la maxim, nimeni nu era de acord cu dânsa dar nici nimeni nu o oprea. Serveau doar trei cuvinte ca să o facă să tacă, ba mai și râdeau pe îmbufnate (pentru că avea tâlc și umor tipa) dar nimeni nu o oprea.

Era inadmisibil tot ce se întâmpla! De obicei, îmi iau tălpășița și nu ascult dar când toți erau într-un picior pe culoar iar eu obosită fiind mai aveam și un locușor, cum să pleci din vagon? Am rezistat până când un ‘mic’ fapt m-a făcut sa explodez. Știți când? În momentul când a venit controlorul, mi s-a servit oportunitatea.

Duduia orgolioasă de a fi italiancă, care punea sub picioare demnitatea străinilor și implicit a românilor, deci, tipa… nu vă vine să credeți, NU AVEA BILET!! Hop, frate! Doamna patrioată, care cerea tuturor conaționalilor săi să-i alunge pe străini căci de aceea nu le merge economia, cerând demnitate patriotică italiană, deci chiar doamna, nu avea bilet!

Și logic, i s-a făcut proces verbal pentru amendă, acțiune ce necesită cinci minute, timp în care patrioata, naționalista, nu a contenit să critice străinii și către controlor, care nu-i răspundea și nici nu o încuraja în nici un fel. În tot acest timp, ceilalți erau cu lacrimi in ochi de râs. STOOOOP!! Eu eram un pachet de…dinamită! Doamna folosea împotriva străinilor cuvinte deosebit de ofensive, dure și am explodat. Punct!

Mi-am reținut plânsul de furie și mi-am scos abonamentul ridicând mâna cât mai sus ca să se vadă și cu voce taaare așa încât să o acopăr pe a duduiei am strigat:

‘Scuzați-mă, domnule controlor! Eu sunt o străină aici în Italia care plătește lunar abonamentul pentru transportul public, precum și alte taxe la stat! Drep urmare, doresc ca această nemulțumită care călătorește ilegal, ca o hoață, să coboare chiar acum din acest tren, chiar la această stație!!’

Fraților, liniște totală, nimeni nu mai râdea și nimeni nu mai răsufla, doar tipa după trei secunde în care rămăsese mută de uimire, s-a pus să strige nervoasă și să mă întrebe cum de-mi permit eu în țara lor, să deschid gura, urmând o serie de cuvinte urâte-urâte și foarte urâte care îmi erau direct adresate.

În acel moment, eu care nu lăsasem jos mâna cu abonamentul, mi-am exprimat dorința fermă că dacă nu coboară am obligația să chem carabinierii să rezolve situația atât de deranj public, cât și de rasism. Logic, tipa a luat foc. Controlorul i-a pus amenda de 100 euro în brațe și a condus-o afară, timp în care duduia nu contenea să mă jignească.

Mai avea mult de mers cu trenul, dar sigur l-a prins pe următorul, care era peste o oră. Unde trebuia dânsa să ajungă trenul vine la o oră. Între timp, ceilalți rămași au răsuflat ușurați și unii mă încurajau iar alții mă felicitau.

Dar tare i-aș fi întrebat: ‘voi de ce nu ați oprit-o căci era de-a voastră?’

Dar nu-i nimic, în această lume mâine va fi o nouă zi. O zi mai bună decât azi, într-o lume mai bună decât ieri!” (Elena Agapi)

Elena Agapi, protagonista întâmplării povestite de ea însăși, este originară din Piatra Neamț și de mai mulți ani trăiește împreună cu familia la Roma, în Italia. Moștenind de pe plaiurile vechi ale Moldovei spiritul de povestitor popular al marelui Creangă, Elena Agapi, cu un deosebit simț al umorului și al autoironiei, cu talentul desprins din naturalețea modului său unic de a vedea lucrurile și viața, cu o veselie debordantă specifică femeilor românce crescute în aerul sănătos de sub Ceahlău, se transformă în scurt timp într-un personaj simpatic și îndrăgit, supranumită în comunitatea românească a emigranților români din Italia, Chirița diasporeană.

Nu are studii de specialitate și nici măcar un minim curs de formare teatrală, dar impactul cu scena a fost unul decisiv. Scena o iubește și a primit-o cu brațele larg deschise! Elena își scrie singură monologurile sale comice, pline de sarcasm și ironie, de înțelepciune populară, la adresa statutului de emigrant și al vieții de zi cu zi, în general.

Participă la diverse evenimente ale comunității românești din Roma și împrejurimi, încercând și reușind cu mult succes să aducă zâmbete pe fețele spectatorilor, cu monologuri precum: „Chirița în diaspora”, „Chirița se-ntoarce din vacanță”, „Țiganca, slujnica Chiriței”, și altele.

Ultima apariție, a fost pe scena teatrului din Colleferro-Roma, alături de artistul Doru Octavian Dumitru în spectacolul acestuia.

Elena Agapi, se definește a fi „o persoană solară, pozitivă, veselă, onestă, integră care își iubește aproapele. De fapt iubesc lumea, în spiritul propriu, al sentimentului sincer!”

Mulțumim pentru povestirea ta, Elena, îți urăm mult succes și cât mai multe spectacole frumoase.

Lecția ta va fi cu siguranță de folos multora: demnitatea, respectul, responsabilitatea, sunt biletele nostre de români mândri în lume!