Cătălin Predoiu, într-un interviu la radio Rai 1 răspunde declarațiilor lui Luigi Di Maio, referitoare la românii din Italia

- Conținut sponsorizat -

Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, este în prezent vicepreședinte al Camerei Deputaților și a intrat în atenția presei din Italia, după ce omologul său italian a făcut o serie de afirmații jignitoarea la adresa românilor, folosindu-se practic de câteva afirmații ale politicianului român.

Domnul Luigi di Maio, vicepreședintele Camerei Deputaților din Italia, invocă o declarație de-a mea din 2009 (!), în care spun că 40% dintre mandatele internaționale de arestare emise de instanțele noastre sunt pentru punere în executare în Italia.

Oficialul italian își argumentează astfel ideea că Italia nu a făcut bine susținând extinderea UE, pentru că a importat criminalitatea din Est. Întrebarea e de ce Italia e o țară care atrage criminalitatea?! Nu cumva pentru că politicienii italieni corupți au transformat-o în raiul infractorilor? Aceiași infractori care încalcă și drepturile unor cetățeni din România ținându-i în sclavie!”, afirma Cătălin Predoiu, într-un comunicat dat joia trecută publicității.

Mai jos, vă prezentăm transcriptul interviului acordat de prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, postului italian de radio RAI RADIO 1.

Rai 1: Ați fost ministru al Justiției și premier în România anului 2012. Ce poziție publică ocupați acum?

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cătălin Predoiu: Sunt vicepreședinte al Camerei Deputaților a Parlamentului României.

Rai 1: Aveți aceeași funcție ca și Luigi Di Maio, care este vicepreședinte al Camerei Deputaților din Italia, din partea Mișcării Cinque Stelle. Îl cunoașteți pe domnul Di Maio?

Cătălin Predoiu: E adevărat, am aceeași poziție ca și Di Maio. Diferența este între familiile noastre politice. Eu sunt membru al Partidului Național Liberal, partid de dreapta, din familia PPE, complet diferit de ceea ce este Cinque Stelle. Nu îl cunosc personal pe omologul meu, dar îl salut.

Rai 1: Este adevărat ceea ce a publicat Luigi Di Maio pe pagina sa de facebook, și citez acum: „Italia a importat 40 la sută dintre infractorii români”?

Cătălin Predoiu: Nu cunosc exact care sunt statisticile în momentul de față, dar știu că domnul Di Maio a menționat o declarație de-a mea din 2009. În ceea ce privește această declarație, pot spune că domnul Di Maio greșește din două puncte de vedere. În primul rând nu am declarat că 40 la sută dintre persoanele care au comis infracțiuni în Italia sunt români, am spus că 40 la sută dintre mandatele internaționale de urmărire emise de instanțele din România și legate de cetățenii români din afara granițelor sunt puse în aplicare în Italia. Ceea ce este complet diferit. Dacă vă uitați pe statistici veți vedea că în Italia din totalul infracțiunilor comise de cetățenii străini, infractorii români reprezintă o minoritate. Ceea ce este normal, pentru că în orice țară principala sursă a criminalității o reprezintă infracționalitatea comisă de autohtoni. Cea de-a doua greșeală pe care a făcut-o Di Maio este că s-a referit la o declarație din 2009. Nu știu care sunt statisticile acum, dar nu mi se pare corect și exact să te referi la starea infracționalității în momentul de față cu o statistica de acum 8 ani.

- Continuarea după publicitate -

Rai 1: Aveți dreptate. Vreau să vă întreb dacă domnul Di Maio v-a sunat după acea declarație a sa și dezbaterea aprinsă care a urmat…

Cătălin Predoiu: Nu am primit niciun semn de la domnul Di Maio, i-am văzut declarația pentru că m-a citat. Stafful meu și mass-media din România mi-au atras atenția asupra acestui subiect.

Rai 1: Credeți că există o deplasare masivă a infractorilor români spre Italia, și dacă da, de ce credeți că se întâmplă acest lucru?

Cătălin Predoiu: Nu cred că este doar un fenomen specific criminalității din România. Infractorii se duc în locurile în care aplicarea legii este slabă. Este un lucru pe care orice tratat de criminologie îl sesizează. Un infractor acționează acolo unde riscul de a fi prins și încarcerat este mic, unde legea este slabă și, mai ales, aplicarea legii este slabă. Pentru că trebuie să facem o diferență. Cunosc destul de bine sistemul legislativ italian și pot spune că pe anumite componente este un model de urmat, în special în dreptul civil, și Italia este o școală importantă de doctrine juridice. Dar în ceea ce privește aplicarea legii, aici situația este diferită. Probabil de aceea infractorii au speculat aceste probleme.

- Continuarea după publicitate -

Rai 1: V-ați simțit jignit de afirmațiile domnului Di Maio?

Cătălin Predoiu: Aici nu se pune problema ca eu să mă fi simțit jignit. Di Maio i-a jignit pe toți cetățenii români care muncesc cinstit și contribuie la economia Italiei. Cred că i-a jignit și pe cetățenii italieni care lucrează alături de români. Di Maio a jignit și prietenia dintre două țări importante ale Uniunii Europene și a jignit și viitorul pe care l-am putea avea cu toții într-o Europă construită pe principii. Nu putem să transferăm responsabilitățile legate de lipsa de eficiență a unui sistem judiciar și să dăm vina pe oameni care pot fi afectați de aceste declarații. Unui cetățean român onest, care trăiește în Italia, lucrează în Italia, își crește copii în Italia, îi sunt afectate reputația și credibilitatea prin astfel de afirmații. De fapt, un infractor este un infractor, indiferent dacă este român sau italian. Să vă dau un exemplu! Cu ceva timp în urmă, Umberto Eco, celebrul filosof italian, a scris un articol în care arăta că infracționalitatea în Italia în materie de viol este comisă în proporție de 60 la sută de italieni și doar 7 la sută de români. El îl critica la acea vreme pe primul ministru Silvio Berlusconi, care susținea că românii și marocanii sunt principalii furnizori de infracționalitate în Italia, protestând la formarea așa numitelor „patrule civile”. Umberto Eco a publicat acest articol în l’Espresso cu intenția de a demonstra că premierul Italiei greșește, iar modul lui de a gândi este eronat. În concluzie, nu este vorba de a mă simți eu jignit, ori alți oficiali din România, ci este vorba că Di Maio a jignit oamenii ambelor țări.

Rai 1: Vă mulțumim pentru interviu, domnule Predoiu, și pentru încercarea de a restabili, pe cât posibil, prietenia noastră!

Departamentul de Analiza Politica si Comunicare PNL

- Continuarea după publicitate -

comunicare@pnl.ro

Sursa: Agerpres