Un cetățean român din Italia a decedat în urma infecției cu coronavirus. Anunțul făcut de MAE

- Conținut sponsorizat -

ACTUALIZARE 14 MARTIE, ORA 16:00: Conform celor relatate de televiziunea Digi24, persoana decedată este o femeie în vârstă de peste 70 de ani din Maramureș.

ȘTIREA INIȚIALĂ – 14 MARTIE, ORA 13:47

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat sâmbătă, 14 martie 2020, printr-un comunicat remis redacției noastre, că un cetățean român din Italia a decedat în urma infecției cu noul coronavirus. Instituția nu menționează dacă este vorba de un bărbat sau o femeie, nici ce vârstă avea, dar precizează că persoana decedată suferea și de alte boli.

În presa din România au apărut astăzi informații despre decesul a două românce din Maramureș, două surori, în vârstă de 75 și 79 de ani, care se aflau la Milano, unde locuiesc fii uneia dintre acestea. Cele două pensionare, mai scrie presa din țară, au ajuns în localitatea menționată mai sus înainte de izbucnirea epidemiei, iar una dintre ele suferea de cancer și era internată într-un spital. Rudele lor spun că ambele surori au fost contaminate cu coronavirus la un moment dat și în urmă cu câteva zile acestea au decedat.

Cu toate acestea, la solicitarea redacției noastre cu privire la decesul celor două femei, MAE a făcut următoarele precizări:

„În contextul informațiilor din mass-media care menționează decesul, în Republica Italiană, a două persoane de cetățenie română ca urmare a infecției cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma demersurilor Ambasadei României la Roma și ale Consulatului General al României la Milano, autoritățile italiene au confirmat, până în prezent, decesul unui cetățean român ca fiind cauzat de infecția cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente.”

Situația cetățenilor români din Italia rămâne o prioritate permanentă pentru misiunea diplomatică și oficiile consulare ale României din Italia și orice informație cu privire la cetățenii români din Italia va fi comunicată public de către Ministerul Afacerilor Externe imediat ce aceasta va fi confirmată de către autoritățile italiene, care se concentrează, în prezent, în contextul situației extraordinare existente în Republica Italiană, cu toate eforturile și resursele umane, pe activitățile de salvare și tratament ale persoanelor infectate cu COVID-19”, se mai arată în comunicatul MAE.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI