Premierul interimar al Guvernului român, Ludovic Orban, a făcut vineri, 6 martie 2020, un apel către românii aflați în străinătate pentru a le cere să evite deplasările care nu sunt necesare în contextul epidemiei de coronavirus. Orban a precizat însă că nu li se va interzice să vină în ţară de sărbători, dar trebuie să ştie că vor sta în carantină, la spital sau acasă, în funcție de starea lor de sănătate.
„Încă din momentele în care s-a văzut dimensiunea epidemiei am rugat românii din regiunile afectate să evite orice deplasare care nu este necesară, pentru că, la urma urmei, nu fac altceva decât să-şi pună în pericol membrii familiei, să-şi pună în pericol prietenii. Sigur, asta nu înseamnă că nu mai poate să vină nimeni din Italia, dar sunt câteva zone care sunt afectate, unde există un risc de contaminare cu COVID şi acolo trebuie să existe precauţie. Nimeni nu zice să nu vină românii de sărbătoarea creştină a Paştelui, dar este preferabil… Asta este problema, pentru că dacă vin dintr-o localitate afectată, intră automat în carantină instituţionalizată, iar dacă vin din zone unde există o contaminare ridicată, zone cu risc, vor fi în carantină sub formă de izolare la domiciliu”, a declarat Orban.
Prim-ministrul a ținut să precizeze de asemenea că principalul element pe care el contează atunci când este vorba de prevenirea și combaterea epidemiei este responsabilitatea cetățeanului.
„Va fi foarte dificil în cazul în care creşte numărul celor aflaţi în izolare la domiciliu. Sigur că Poliţia, Jandarmeria, reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, toate autorităţile care au competenţe în acest domeniu sunt implicate în urmărirea modului în care se respectă izolarea la domiciliu. Pe de altă parte, vă daţi seama, dacă creşte numărul la 70-80-100 de mii, va fi extrem de dificil, pentru că nu vom avea suficientă resursă umană, dar noi încercăm să menţinem condiţiile de izolare la domiciliu, să facem educarea cetăţenilor (…), să informăm cetăţenii privitor la izolarea la domiciliu şi riscurile pe care le are dacă o persoană care este izolată la domiciliu părăseşte domiciliul şi intră în contact cu oamenii”, a mai afirmat premierul interimar.
În ceea ce privește discuțiile avute de ministrul Sănătăţii cu reprezentanţii Bisericii despre posibilitatea ca slujbele din noaptea de Înviere să se ţină cu „porţile închise” şi să fie transmise la televizor, Ludovic Orban a precizat:
„Nu descrieţi o astfel de panoramă care deocamdată nu are legătură cu realitatea. Sigur că noi am studiat toate scenariile posibile, am stabilit măsurile, procedurile pe care le avem în diferite situaţii pe scenariile care pot să apară”, a conchis Orban.