Cozi în vămile din vestul României după înăsprirea controalelor pentru toți cetățenii UE

- Conținut sponsorizat -

Autorităţile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, efectuează, începând de vineri, 7 aprilie, verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre.

La Nădlac şi în Vama Borş, vineri s-a aşteptat şi peste jumătate de oră la verificarea actelor, iar unii şoferi au aşteptat chiar şi patru ore.

8 kilometri de maşini s-au adunat la punctul de frontieră Nădlac 2 de pe autostradă, pe sensul de intrare în ţară și la fel de aglomerat a fost şi la ieșirea din România.

Actele au fost verificate atât de poliţiştii români, cât şi de cei maghiari, iar informaţiile au fost confruntate cu bazele de date interne şi internaţionale, inclusiv cele ale Interpol.

Săptămâna viitoare va fi și mai aglomerat din cauza numărului mare de persoane care merg acasă, în România, sau pleacă din țară în vacanţă de sărbători.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Bihor, Beatrice Bondar, a declarat pentru Mediafax, că la punctul de frontieră Borş se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructură, fiind suplimentat personalul care efectuează controlul documentelor.

”Se înregistrează o creştere uşoară a timpilor de aşteptare. La punctul de trecere a frontierei Borş, la intrarea în ţară timpii de aşteptare sunt de 20 de minute la autoturisme şi 40 de minute la ieşire, iar la camioane 30 minute la intrare, respectiv 110 minute la ieşire. Cozi sunt, dar nu foarte mari, se lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului de frontieră Borş, s-a suplimentat personalul care efectuează controlul documentelor, precum şi echipamentele necesare. În perioada următoare, ca urmare a apropierii sărbătorilor pascale, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare, dar suntem pregătiţi”, a spus Bondar.

Prin controlul riguros la frontiere, oficialii europeni încearcă să combată terorismul şi migraţia ilegală. Noile reguli se aplică pentru toate frontierele externe: aeriene, maritime şi terestre.

Foarte utilă este aplicaţia „trafic online” lansată de Poliţia de Frontieră care arătă în timp real cât se stă în vămi.

De asemenea, sâmbătă 8 și duminică 9 martie când este sărbătorită Ziua Națională a Ungariei, ungurii nu mai lasă nici un automarfar să treacă graniţa. Ca şi în anii precedenţi, cozile de TIR-uri în zilele decretate drept zile libere în Ungaria au devenit un fapt obişnuit.

- Continuarea după publicitate -

Interdicţia de circulaţie nu vizează autoturismele sau autocarele de călători. Sunt supuse unor excepţii și anumite categorii de transport de mărfuri perisabile sau periculoase.

V-ar mai putea interesa:

Poliția de Frontieră Română anunță că toate persoanele vor fi verificate în bazele de date, la graniță, începând cu 7 aprilie 2017

Aplicația care îți arată cât timp ai de așteptat în punctele de trecere a frontierei românești

- Continuarea după publicitate -

Cât alcool, țigări și bani lichizi se pot transporta legal când se călătorește dintr-o țară a UE în alta

- Mai multe după publicitate -