De ce are clopotul de 425.000 euro de la Catedrala Mântuirii Neamului chipul Patriahului Daniel gravat pe el

- Conținut sponsorizat -

Porunca a doua: „Să nu-ți faci chip cioplit și nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer! Să nu te închini lor, nici să le slujești lor.”

Primul dintre cele 6 clopote de la Catedrala Mântuirii Neamului și cel mai mare, având 25 de tone, 3.3 metri înălțime și alți 3.3 metri în lățime, are chipul Patriahului Daniel gravat pe el. Instrumentul a fost turnat la Innsbruck, în Austria, spune părintele Nicolae Crîngașu, consilier patriahal și este cel mai mare clopot din Europa.

Specialiştii spun că bătăile clopotului care cântărește 25 de tone, se vor auzi pe o rază de 10 kilometri în jurul catedralei.

Potrivit Trinitas, clopotul uriaș va ajunge în România pe 15 mai. Austriecii au făcut și proba clopotului, care a costat 425.000 euro.

Sunetul clopotului i-a impresionat chiar și pe cei care l-au făurit, iar odată instalat în Catedrala Mântuirii Neamului se va auzi în aproape jumătate de oraș.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Sursa citată mai arată că acest clopot este cel mai mare dintr-un set de 6. Pe lângă clopotul de 25 de tone, în turnul cloptniței vor mai fi amplasate alte 5 clopote. Ele vor avea o greutate cuprinsă între 500 si 3400 de kg.

Patriarhia explică de ce este gravat chipului Patriarhului Daniel pe clopotul Catedralei Mântuirii Neamului, cel mare din Europa

Marele clopot are gravat pe el chipul patriarhului Daniel. Multe voci au criticat acest lucru. „Putem spune, Doamne, Dumnezeule, că Preafericitul Daniel și-a făcut cel mai tare selfie  de pe planetă?”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Europa FM.

Reprezentanții Patriarhiei susțin că nu este vorba despre un cult al personalității, ci are legătură cu tradiția bisericească.

„E o emblemă care va da mărturie peste timp despre cel în vremea păstoririi căruia s-a  ridicat această catedrală și s-au sfințit aceste clopote”, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

- Continuarea după publicitate -

„Este un fapt de tradiție cultural-religioasă care trebuie consemnată ca atare, iar cine nu se pricepe la istoria religioasă și culturală, să se informeze”, e de părere teologul Radu Preda.

Până acum, în Europa, recordul era deţinut de Clopotul Sfântului Petru al celebrei Catedrale din Koln, montat în anul 1922 şi care cântăreşte 24 de tone.