Un alt italian, care l-a însoțit în România pe conaționalul său de 71 de ani, a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus

- Conținut sponsorizat -

Un alt cetățean italian a fost diagonsticat cu infecție de coronavirus la întoarcerea din România, fiind vorba de un bărbat care a călătorit alături de italianul de 71 de ani despre care s-a confirmat marți, 25 februarie 2020, că a fost contaminat cu virusul COVID-19 după ce s-a întors în Italia. Cei doi au călătorit în cel puțin două județe din țara noastră și au intrat în contact cu mai multe persoane în perioada 18-22 februarie 2020.

Conform celor relatate de publicația Ancona Today, cel de-al doilea italian are 51 de ani, este rezident în localitatea Piandimeleto din provincia Pesaro Urbino (Marche) și a călătorit în România alături de conaționalul său din provincia Rimini. Luni, 23 februarie 2020, bărbatul de 71 de ani s-a prezentat la secția Urgențe a spitalului din Cattolica acuzând tuse și răceală, iar medicii au decis să-l transfere la spitalul Infermi din Rimini unde testele efectuate pentru virusul COVID-19 au dat rezultat pozitiv.

În cursul zilei de astăzi, testele au confirmat că și bărbatul de 51 de ani a fost contaminat cu noul coronavirus, iar autoritățile italiene verifică starea persoanelor care au intrat în contact cu cei doi italieni. Același lucru îl fac între timp și autoritățile române, care au reușit să stabilească traseul italianului de 71 de ani în România cu precizie.

Mai exact, bărbatul originar din Cattolica ar fi călătorit după cum urmează:

  • 18 februarie: ora 23,45, bărbatul de 71 de ani, împreună cu fiul său de 10 ani, au ajuns pe Aeroportul Internaţional Craiova cu o cursă de Bologna;
  • de la aeroport, italianul au mers la o firmă de închirieri auto din Craiova unde au închiriat un autoturism cu care au plecat apoi spre comuna Bâlteni, din judeţul Gorj;
  • 19 februarie, puţin după miezul nopţii, italianul şi fiul său au ajuns în satul Peşteana, la socrii acestuia;
  • 19 februarie, italianul și-a lăsat copilul la bunici, în Peşteana, iar el a plecat spre Târgu Jiu unde a stat într-un apartament pe care îl deţine;
  • 20 februarie, bărbatul a mers la Primăria Drăguţeşti din Gorj pentru a-şi plăti taxele şi impozitele locale;
  • în zilele de 20 și 21 februarie, bărbatul a avut mai multe întâlniri de afaceri, în special în Târgu Jiu;
  • 22 februarie, italianul s-a întors la socrii săi, în Peşteana, a luat copilul şi a plecat spre Craiova. Acolo a predat angajaţilor firmei de închirieri auto maşina şi s-a îndreptat spre Aeroportul Internaţional din localitate. În jurul orei 14:00 a plecat spre Bologna într-un avion plin cu oameni.

Din primele informații rezultă că cei doi cetățeni italieni au intrat în contact cu zeci de persoane în timpul acestei călătorii, dintre care se estimează că numai în aeronavă au stat în imediata lor apropiere circa 44 de pasageri și membri ai echipajului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Am constituit o celulă de criză şi până acum am reuşit să identificăm maşina care a fost închiriată de cetăţeanul italian. Am reuşit să identificăm persoanele care au stat lângă acesta, în avion, atât la sosire, cât şi la plecare. (…) Este vorba de 22 de persoane la sosire şi alte 22 de persoane la plecare. Plus personalul aeronavei. Aceştia, împreună cu cei 44 de pasageri şi cei doi angajaţi ai companiei de închirieri vor fi supuşi unor analize. De asemenea, noi am încercat să luăm legătura cu soţia acestuia, dar nu am reuşit. Vizionăm toate înregistrările video din aeroport pentru a vedea dacă a mai intrat în contact şi cu alte persoane”, a declarat Narcis Purcărescu, prefect de Dolj.

Compania aeriană care efectuează cursele între Craiova și Bologna a identificat marți, 25 februarie 2020, aeronava cu care cei doi italieni s-au întors în Italia, aceasta urmând să plece din Bologna spre Craiova cu alți pasageri în cursul aceleiași zile. Zborul a fost anulat, pasagerii au fost nevoiți să rămână în Italia, iar aeronava s-a întors fără pasageri la Craiova pentru a fi dezinfectată.

- Mai multe după publicitate -