Dieta de slăbit pe baza testului ADN, promovată de cercetătorii de la Universitatea din Trieste, Italia

- Conținut sponsorizat -

Organismul fiecărei persoane asimilează şi metabolizează diferit anumite alimente, în funcţie de genele pe care le are, susţin cercetătorii de la Universitatea din Trieste, Italia. Astfel, adoptând o dietă personalizată în funcţie de rezultatul analizei genetice, poţi slăbi mult mai eficient decât utilizând o dietă standard, consideră autorii studiului citați de Mail Online

Ei au recomandat unor pacienţi obezi 5 tipuri diferite de regim, în funcţie de rezultatul analizei genetice, iar pacienţii au slăbit cu 33% mai mult decât în cazul unui regim obişnuit, acelaşi pentru toţi.

Studiul porneşte de la ideea că, datorită particularităţilor genetice diferite ale oamenilor, organismele lor procesează diferit carbohidraţii şi grăsimile; de aceea, mâncând aceleaşi alimente, unii se îngraşă, iar alţii nu.

Studiul a inclus 191 de pacienţi obezi, dintre care 87 au ţinut diete ADN personalizate, în timp ce alţi 104 au ţinut un regim standard, care presupunea, pur şi simplu, ca ei să mănânce cu 600 de calorii mai puţin pe zi, faţă de cât mâncau în mod obişnuit.

Printre regimurile personalizate se numărau dieta mediteraneană, regimul sărac în grăsimi sau cel sărac în carbohidraţi, iar pacienţii au fost monitorizaţi  timp de 2 ani.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cei care au ţinut diete personalizate au slăbit cu 33% mai mult decât cei ce au ţinut diete standard, iar masa lor musculară a crescut mai mult, comparativ cu cea a celorlalţi pacienţi.

Din informațiile genetice ale unui simplu test ADN, poți afla cum procesează corpul tău glucoza, lipidele, nutrienții și vitaminele. Poți învăța cum influențează genele tale senzația de foame și comportamentul alimentar. Testul genetic îți oferă informații despre potențialul tău fizic și cum reacționează corpul tău la exercițiile fizice, precum și probabilitatea de a-ți menține greutatea dorită.

Testul oferă informaţii despre:

Metabolism și greutate – Predispoziția la obezitate, scăderea sau creșterea în greutate;

Comportamentul alimentar la care ești predispus – Dezinhibiția alimentară, pofte, senzația de foame sau sațietate, cât de des apare senzația de foame;

- Continuarea după publicitate -

Dieta optimă – Riscul genetic pentru nivelul omega-6 și omega-3, răspunsul la grăsimile nesaturate, alegerea dietei potrivite;

Reacțiile la alimente – Reacția la gustul amar și la cel dulce, metabolismul cafeinei, intoleranţa la lactoză, reacția după consumul de alcool;

Nevoile nutriționale – Riscurile genetice pentru un anumit nivel de acid folic și ale vitaminelor A, B2, B6, B12, C, D și E;

Alți factori de sănătate metabolică – Riscurile genetice referitoare la nivelurile colesterolului, glicemiei, trigliceridelor;

- Continuarea după publicitate -

Exercițiul fizic – Riscul de tendinopatie ahileană, capacitatea aerobă (VO2max), răspunsul tensiunii arteriale, al colesterolului și insulinei la exercițiul fizic, evoluția indicelui de masă corporală și pierderea de țesut adipos ca urmare a exercițiului fizic, antrenamentele optime pentru forța musculară.