În cursul după-amiezii de miercuri, 8 ianuarie 2020, Tribunalul din Florența a condamnat doi polițiști italieni la 4 ani, respectiv 3 ani și 2 luni de închisoare, pentru loviturile aplicate unui infractor român în timpul arestării, dar și pentru falsificarea procesului verbal.
În urma dovezilor adunate de procurorul Giacomo Pestelli în timpul anchetei, scrie ziarul La Repubblica, rezultă că cei doi agenți de poliție urmăreau o grupare infracțională specializată în furturi de pe șantierele de construcții când au descoperit terenul unde bunurile furate erau ascunse, situat în zona Bagno a Ripoli. În timpul arestării unuia dintre infractori, un cetățean român în vârstă de 50 de ani, unul dintre cei doi polițiști l-a lovit în partea stângă pe acesta cu picioarele provocându-i o fractură la coaste și zdrobindu-i splina.
În procesul verbal întocmit de agenții de poliție însă cei doi au scris că rănile au fost provocate de o căzătură accidentală a bărbatului român peste niște unelte de șantier. Din acest motiv, pe lângă acuzația de vătămare corporală adusă unuia dintre polițiști, cei doi au fost judecați și pentru fals într-un act public.
După citirea sentinței de condamnare din partea judecătorului, la ieșirea din sala de judecată, unul dintre polițiști l-a înfruntat pe procurorul Pestelli pe un ton amenințător, spun martorii.